Conducerea liceului din Oradea unde copiilor li s-ar fi aplicat tratamente cu electroșocuri a fost demisă

Data actualizării: Data publicării:
liceul George Baritiu
sursă: licspec1oradea.ro

Și Inspectoratul Școlar Bihor a reacționat în cazul Liceului Tehnologic Special numărul 1 din Oradea, confruntat cu o serie de acuzații, printre care și cele de violență asupra unui elev al școlii. Miercuri seara, IȘJ Bihor a anunțat încetarea contractelor de management ale conducerii școlii.

Inspectoratul Școlar a invocat verificări făcute de-a lungul a trei săptămâni, în octombrie și noiembrie, dar și miercuri, 7 noiembrie, la liceul special din Oradea.

"În urma verificărilor efectuate la Liceul Tehnologic Special Nr.1 Oradea, de către echipe de inspectori şcolari în perioada 15.10-05.11.2018 şi în data de 07.11.2018, Consiliul de Administraţie al Inspectoratului Şcolar Judeţean Bihor a hotărât încetarea contractelor de management ale conducerii unităţii de învăţământ. Această decizie s-a luat în urma unei evaluări manageriale şi administrative realizate la nivelul conducerii unităţii de învăţământ", a transmis miercuri seara Biroul de presă al IȘJ Bihor.

"Referitor la informaţiile vehiculate în spaţiul public privind eventualele forme de abuz asupra elevilor din această unitate de învăţământ, precizăm că există anchete în desfăşurare coordonate de către organele abilitate."

Liceul Tehnologic Special numărul 1 din Oradea se confruntă cu acuzații grave. La începutul lunii octombrie, un elev a fost acuzat că a umilit doi colegi. De asemenea, miercuri au fost declanșate mai multe anchete după acuzațiile cuprinse într-o postare a senatorului USR Vlad Alexandrescu. Acesta a anunțat că a fost sesizat de părinți în legătură cu abuzuri fizice la care ar fi fost supus un adolescent cu autism.

Editor Adrian Laboș

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
Nouă fază dură a războiului din Ucraina. Rusia atacată cu arme din Vest de soldați antrenați de NATO
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...