Consiliul Concurenţei: Testele rapide antigen SARS-CoV-2 costă între 30 şi 68 lei, similar cu restul Europei

Data publicării:
test rapid antigen coronavirus
Test antigen pentru coronavirus. Foto: Profimedia Images

Preţul unui test rapid antigen SARS-CoV-2, pentru autotestare, comercializat online în România variază între 30 lei şi 68 lei, situându-se la un nivel comparabil cu preţurile practicate în mai multe ţări europene, arată o analiză a Consiliului Concurenţei, remisă, luni, Agerpres.

Testul antigen este cel mai nou tip de testare şi, în acest moment, este singurul test rapid care detectează virusul COVID-19. Acest test detectează antigeni, respectiv partea de virus pe care sistemul imunitar o recunoaşte. Testele rapide antigen SARS-CoV-2 pentru autotestare sunt introduse pe piaţă cu implicarea unui organism care evaluează conformitatea acestor produse.

Persoanele fizice pot achiziţiona online truse (kit-uri) care conţin două, cinci, 20 sau 25 de teste rapide.

Astfel, în funcţie de platforma online de pe care este achiziţionată, o trusă care conţine două teste rapide poate costa între 80 lei şi 136 lei, iar cea cu cinci teste între 158 lei şi 209 lei.

În ceea ce priveşte trusele cu câte 20 de teste rapide pentru detectarea COVID 19, preţurile acestora variază între 600 lei şi 1.000 lei.

Testele rapide antigen SARS-CoV-2 se comercializează la preţuri relativ similare şi în alte state europene. De exemplu, în Germania un kit cu 20 de teste costă între 170 euro (827,9 lei) şi 190 euro (925 lei), în Franţa între 132 euro (642,8 lei) şi 142 euro (691,54 lei), în Italia -224 euro (1.090,8 lei), în Austria 115 euro (560 lei), în timp ce în Polonia costă 132 euro (642,8 lei).

Când este indicată utilizarea testelor antigenice rapide

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) recomandă utilizarea testelor antigenice rapide, în particular, atunci când testele RT-PCR sunt temporar indisponibile, se mai menţionează în comunicatul transmis de autoritatea de concurenţă.

De asemenea, OMS recomandă folosirea testelor rapide care îndeplinesc anumite cerinţe: performanţă, respectiv sensibilitate > 80% şi specificitate > 97%. Cea mai mare parte a testelor antigenice rapide disponibile în prezent indică o sensibilitate mai mică în comparaţie cu testele RT-PCR.

Cu toate acestea, testele antigenice rapide pot conferi un avantaj semnificativ faţă de testele RT-PCR în ceea ce priveşte simplitatea echipamentului necesar, preţul şi rapiditatea obţinerii rezultatelor, nu este nevoie de personal calificat, ceea ce contribuie la atenuarea presiunii asupra sistemelor de sănătate.

În ceea ce priveşte testele rapide pentru identificarea anticorpilor SARS-CoV-2, IgG/IgM, acestea pot fi achiziţionate de pe platformele online, preţul mediu fiind de 39,21 lei. Preţul unui kit care conţine 25 de teste variază între 401,6 lei şi 1.100 lei.

Anticorpii IgG indică dacă o persoană a avut COVID-19 şi a dezvoltat anticorpi. Anticorpii IgG apar în organism mai târziu şi se menţin pe o perioadă mai lungă.

Detectarea anticorpilor de tip IgM permite evidenţierea infecţiilor acute, dar ar trebui confirmate cu teste RT-PCR.

Editor : Georgiana Marina

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Billy Zane, de nerecunoscut în primele imagini din filmul „Waltzing With Brando”. Starul din „Titanic” îl...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
Cine sunt cei 450.000 de pensionari ce primesc 2.700 lei lunar, deși au cotizat mai puțin de 15 ani?
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Modul inedit prin care se relaxează un porcușor de Guineea. Adoră ca stăpâna lui să-i cânte la pian
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...