Dan Diaconescu a fost trimis în judecată în dosarul în care e acuzat că a plătit minore pentru sex

Data actualizării: Data publicării:
dan diaconescu scos din arest
Dan Diaconescu este judecat pentru act sexual cu un minor. Foto: INQUAM Photos/Octav Ganea

Dan Diaconescu a fost trimis în judecată de procurorii constănţeni pentru acte sexuale cu un minor şi folosirea prostituţiei infantile în formă continuată.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa a anunţat miercuri, printr-un comunicat de presă, că procurorii l-au trimis în judecată pe Dan Diaconescu, cercetat sub control judiciar, pentru săvârşirea în stare de recidivă postexecutorie a infracţiunii de act sexual cu un minor în formă continuată (2 acte materiale), a infracţiunii de act sexual cu un minor în formă continuată (2 acte materiale), a infracţiunii de folosire a prostituţiei infantile în formă continuată (2 acte materiale) şi a infracţiunii de folosire a prostituţiei infantile în formă continuată (2 acte materiale), scrie News.ro. 

„În concret, în sarcina inculpatului s-au reţinut următoarele: În jurul datei de 19.11.2020 şi în jurul datei de 22.11.2020, D. C.-D. a întreţinut raporturi sexuale şi acte sexuale orale consimţite cu persoana vătămată T. A., cunoscând că aceasta avea la acel moment vârsta de 15 ani şi 4 luni, contra sumei de 300 de lei, în timp ce se aflau în camera unui hotel situat în municipiul Bucureşti”, a transmis Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa.

El mai este acuzat şi de fapte petrecute în septembrie 2020. „În jurul datei de 20.09.2020 şi în jurul datei de 22.09.2020, inculpatul D. C.-D. a întreţinut raporturi sexuale şi acte sexuale orale consimţite cu persoana vătămată T. A., cunoscând că aceasta este minoră şi că practică prostituţia, contra sumei de 800 de lei (400 lei la data de 20.09.2020 şi 400 lei la data de 22.09.2020), în timp ce se aflau în camera unui hotel, situat în staţiunea Olimp din judeţul Constanţa.

În jurul datei de 15.08.2021 şi în jurul datei de 16.08.2021, inculpatul D. C.-D. a întreţinut raporturi sexuale şi acte sexuale orale consimţite cu persoana vătămată T. A., cunoscând că aceasta este minoră şi că practică prostituţia, contra sumei de 800 de lei (400 lei la data de 15.08.2021 şi 400 lei la data de 16.08.2021), în timp ce se aflau în dormitorul apartamentului martorului G. G.-V., situat în cartierul Poarta 6 din municipiul Constanţa”, au mai precizat procurorii constănţeni.

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
6.400 lei pensie la recalculare deși are mai puțin de 40 de ani munciți. Câți bani ia în plus?
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...