Dosarul morții Alexandrei a fost preluat de Parchetul Curții de Apel Suceava, pentru a nu fi suspiciuni legate de anchetă

Data actualizării: Data publicării:
spitalul judetean botosani
Managerul Spitalului Județean Botoșani a fost demis la cinci zile după moartea Alexandrei. Foto: stiri.botosani.ro

Procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava au preluat ancheta în cazul Alexandrei, care a murit în 18 august în Maternitatea din Botoşani, a declarat pentru Agerpres prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani, Valeriu Chihaia.

Potrivit acestuia, măsura a fost luată pentru a înlătura orice suspiciuni cu privire la desfăşurarea anchetei penale.

"Decizia a fost luată de parchetul ierarhic superior. A fost o decizie de comun acord cu cei de la Parchetul Curţii, iar cercetările care se fac acum sunt dispuse de procurorul de caz de la Parchetul Curţii", a afirmat Chihaia.

Iniţial, cercetările în cazul morţii Alexandrei Ivanov au fost începute de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani, ele desfăşurându-se pentru ucidere din culpă.

Alexandra Ivanov a murit vinerea trecută, la aproape nouă ore după ce a fost internată în Maternitatea din Botoşani. Ea era însărcinată în luna a treia şi a ajuns la spital cu ambulanţa după ce a acuzat dureri şi hemoragie. Dimineaţa, starea ei de sănătate s-a înrăutăţit considerabil, ea decedând în Secţia de anestezie - terapie intensivă.

Tânăra de 25 de ani nu a beneficiat, timp de aproape şapte ore, de îngrijiri medicale, se arată într-un raport preliminar întocmit de Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Botoşani.

Inspectorii sanitari au stabilit că "de la ora 00,45, când i s-a administrat ser fiziologic şi un medicament, până la 07,35, nu a mai fost efectuată nicio manevră de îngrijire" pentru tânăra respectivă.

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Andreea Tonciu și-a cheltuit toți banii câștigați din televiziune la ghicitoare: „Le știam pe toate din...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Jennifer Lopez si Ben Affleck sunt la un pas de divort. Un apropiat al cuplului Bennifer a rupt tacerea: “S-a...