Două cadavre carbonizate găsite într-o mașină. Ce spune șoferul

Data publicării:
masina politie, ideal pentru accidente

Două persoane au fost găsite carbonizate într-o mașină care a luat foc, duminică noapte, după ce şoferul a pierdut controlul volanului, iar maşina a intrat într-un copac de pe marginea drumului, în comuna Fibiş din judeţul Timiş. Şoferul şi pasagera din dreapta au fugit de la locul accidentului, însă au fost identificați de poliție la scurt timp. Tânărul de 19 ani care conducea mașina le-a spus anchetatorilor că a pierdut controlul volanului din cauza unei glume făcute de unul dintre pasageri.

masina politie, ideal pentru accidente

Poliţiştii au reuşit să îl identifice pe tânăr la aproximativ două ore de la producerea accidentului de duminică seară. În momentul în care a fost găsit, acesta rătăcea pe un drum din vecinătatea comunei Fibiş, relatează News.ro.

Tânărul era în stare de şoc și le-a povestit anchetatorilor că accidentul a avut loc în urma unei glume. Unul dintre pasagerii din spate i-ar fi dat cu palma peste ceafă, în joacă, moment în care el s-a speriat şi a pierdut controlul volanului. Şoferul le-a mai spus poliţiştilor că s-a speriat foarte tare când a văzut cum maşina este cuprinsă de flăcări şi de aceea a fugit de la locul accidentului.

Pasagera care a fugit de la locul accidentului împreună cu şoferul este o adolescentă de 17 ani din comuna Fibiş, care a fost găsită acasă de către poliţişti.

Cei doi pasageri care au murit carbonizaţi sunt un băiat de 20 de ani şi o fată care încă nu a fost identificată. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Primul medicament pentru regenerarea dinților, aprobat pentru teste pe oameni
Digi FM
Ce e bine să faci înaintea somnului de 5 ori pe săptămână? Dr. Marius Sava, somnolog, răspunde și explică
Pro FM
Cum arată acum Oana Vincu din trupa Genius. Locuiește în Timișoara, a ieșit din lumina reflectoarelor și e o...
Film Now
Christina Applegate spune că nu-și mai iubește viața de când suferă de scleroză multiplă: "Sunt prinsă în...
Adevarul
Fenomen uluitor surprins în Munții Metaliferi. Busola o ia razna, iar trăsnetele lovesc necruțător FOTO VIDEO
Newsweek
VIDEO Un actor de stand-up comedy, bătut pe scenă. Ce glumă stupidă l-a scos din minți?
Digi FM
Cât de importantă e bunica pentru AMI - O poveste emoționantă la Digi FM
Digi World
Ce este „ad breaks”, funcția testată acum de Instagram. Utilizatorii sunt revoltați: „Pare o mișcare agresivă...
Digi Animal World
Imagini inedite cu doi scafandri care „dansează” cu rechinii. Momentul e parcă desprins dintr-un film SF
Film Now
Evangeline Lilly, cunoscută din „Lost” și filmele „Ant-Man”, se retrage din actorie, după o carieră de 20 de...
UTV
Halsey s-a luptat in secret cu doua boli grave: “Ma consider norocoasa ca sunt in viata”. Imagini emotionante...