Duminica Floriilor: Drumul spre Golgota, spre moarte, e presărat cu flori

Data actualizării: Data publicării:
duminica floriilor

 În Duminica numită a Floriilor, Iisus intră în Ierusalim alături de ucenici pentru a sărbători Paştele Iudaic.

La Ierusalim se va desfăşura cea mai teribilă dramă din istoria omenirii, dar o dramă cu happy-end, am spune astăzi: fiul însuşi al lui Dumnezeu este omorât, dar el va birui moartea, înviind după trei zile.

Iisus intră în Ierusalim ca un Mesia aşteptat de multă vreme de poporul lui Israel. Dar ce fel de Mesia? Un Mesia călare pe un biet măgar, nu pe un cal superb de luptă. Marcu pomeneşte despre un mânz, pe care nu încălecase nimeni încă până atunci. Matei vorbeşte despre o măgăriţă şi un mânz, conform unei profeţii a lui Zaharia. Măgaruşul este totuşi împodobit “regeşte“: ucenicii îşi aruncă veşmintele pe spinarea lui, confecţionând un fel de “tron împărătesc“. Prin această înscenare de o ironie divină, Iisus vrea să le transmită următorul mesaj locuitorilor din Ierusalim: Voi aşteptaţi un Mesia războinic, în fruntea unei armate numeroase, dar Eu sunt Altceva. Mesajul nu va fi înţeles nici măcar de proprii Săi ucenici. Populaţia Ierusalimului întinde crengi înfrunzite de copaci şi iarbă, flori culese de pe câmp, de aici şi denumirea populară de Duminica Floriilor. Cântă versetele unui Psalm mesianic, cerând explicit eliberarea de sub jugul puterii romane, care ocupa atunci Iudea:

“Hosana întru cele de sus“, adică mântuieşte-ne Doamne. Aşadar mulţimea vede în Iisus un alt rege Macabeu venit să-şi elibereze poporul din gherele puterii romane. Ea nu înţelege esenţialul: Împărăţia predicată de Iisus nu este din această lume, nu este o Împărăţie exterioară, pământească, ci una interioară, cerească. De aceea, peste numai câteva zile, aceeaşi mulţime va cere răstignirea celui pe care acum Îl aclamă ca pe un Rege.


Cristian Bădiliță este doctor în istoria creştinismului antic al Universităţii Sorbona, Paris, specialist în literatura patristică greacă şi latină şi unul dintre coordonatorii traducerii comentate a Septuagintei. Trăiește la Paris din 1995.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...