Rezultate admitere liceu 2023. Repartizarea computerizată în clasa a IX-a a fost publicată

Data actualizării: Data publicării:
elevi care verifica lista de admitere
Rezultate Admitere Liceu 2023. Rezultatele repartizării computerizate vor fi publicate pe edu.ro. FOTO: INQUAM PHOTOS - Bogdan Dănescu

Elevii care au susținut Evaluarea Națională 2023 au aflat astăzi dacă au intrat la liceul pe care și-l doreau. Repartizarea se face computerizat, în ordinea descrescătoare a mediei de admitere. Este pentru prima dată când nu se mai ia în calcul media claselor V-VIII. Rezultatele au fost publicate pe platforma dedicată a Ministerului Educației - admitere.edu.ro.

Lista cu repartizarea pe județe este publică AICI

Astăzi este termenul limită pentru afișarea rezultatelor repartizării computerizate în învățământul liceal, ceea ce înseamnă că astăzi elevii vor afla care este liceul unde vor învăța.

Anul acesta, în premieră, admiterea la liceu a ținut exclusiv de media aritmetica a celor două probe, adică proba scrisă la limba și literatura română și proba la matematică. Este primul an în care nu se ia în calcul și media celor 4 ani de studiu din gimnaziu.

Excepție fac liceele vocaționale sau specializările cu profil bilingv, acolo unde s-au putut stabili și alte probe eliminatorii.

Cum funcționează repartizarea computerizată?

După afișarea rezultatelor finale, elevii au putut completa o fișă de opțiuni cu codurile liceelor și specializărilor dorite. În funcție de medie, în ordine descrescătoare, aceștia au fost repartizați la una dintre opțiuni. În acest sens, ministerul i-a atenționat pe copii și părinți să completeze cât mai multe opțiuni pentru a evita situațiile în care un elev rămâne nerepartizat.

Anul trecut, de exemplu, peste 6.800 de elevi au rămas nerepartizați. 15 elevi aveau media peste 9, iar cea mai mare medie cu care un elev a rămas nerepartizat a fost 9,57.

După afișarea rezultatelor de astăzi, elevii vor avea 6 zile la dispoziție să depună dosarul la liceele la care au fost repartizați.

În 26 iulie se va realiza de către licee inventarul locurilor rămase libere, iar între 26-28 iulie se vor rezolva situațiile speciale.

Legea educației prevede obligativitatea învățământului de 10 clase ceea ce înseamnă că indiferent de situație, elevii absolvenți de gimnaziu nu pot fi excluși.

A doua etapă de admitere la liceu

În cazul în care după prima etapă rămân elevi nerepartizați și situații nerezolvate, va exista o a doua etapă de admitere la licee.

Între 10-11 august are loc repartizarea elevilor rămași după prima etapă, iar pe 11 august se finalizează procedura de repartizare pentru anul școlar 2023-2024. La Evaluarea Națională din acest an au participat peste 150.000 de elevi.

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Primul medicament pentru regenerarea dinților, aprobat pentru teste pe oameni
Digi FM
Dan Negru a dezvăluit pe cine ar vota să conducă Bucureștiul: „Le-a făcut pe toate în doi ani! A scris și...
Pro FM
Taylor Swift, după zvonurile potrivit cărora Lady Gaga ar fi însărcinată: „E iresponsabil să comentezi despre...
Film Now
Jennifer Lopez dezminte zvonurile despre divorț și neagă faptul că ar avea probleme în căsnicie: „Există...
Adevarul
A fost descoperită cauza majoră a bolii inflamatorii intestinale
Newsweek
VIDEO Nave de război și submarine ale Rusiei, la doar 450 km de SUA. De ce apar în poziție de luptă?
Digi FM
VIDEO Cum să prevenim burnout-ul: Andreea Raicu dezvăluie secretele echilibrului între muncă și viața...
Digi World
Semnul de pe unghii pe care nu trebuie să-l ignori: "Ar putea fi o formă gravă de cancer de piele"
Digi Animal World
Turiștii din Italia sunt în alertă. Plajele au fost invadate de „viermele de foc”, care poate ajunge până la...
Film Now
Martin Lawrence, despre motivul pentru care a refuzat oferta lui Jackie Chan de a juca alături de el în Rush...
UTV
Brasov, Cluj-Napoca si Sibiu, in topul oraselor in care oamenii ar alege sa se mute, arata un studiu realizat...