Care sunt cele mai căutate facultăți. Viitorii studenți aleg și specializări inedite

Data publicării:
specializare

Vestea mai puţin bună este că aproape jumătate dintre universităţi au reintrodus examenul de admitere în acest an, dorind să îşi selecteze mai atent studenţii. Pentru cei care nu vor să depună un efort suplimentar mai sunt destule specializări unde admiterea se face doar cu media obţinută la bacalaureat.

Anul trecut, nouă candidaţi s-au bătut pe un loc la Facultatea de Geografie, din cadrul Universităţii Bucureşti, aici fiind, de altfel, înregistrată şi cea mai mare concurenţă. La mare căutare a fost specializarea Hidrologie şi Meteorologie, unde concurenţa a fost de 13 studenţi pe un loc. Cerere mare a fost şi la Facultatea de Administraţie şi Afaceri, peste opt candidaţi pe un loc, urmată de Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării.

Absolvenţii de clasa a 12-a s-au îndreptat şi spre Ştiinţele Politice, iar specializarea Studii de securitate i-a atras pe mulţi, aici fiind peste 11 candidaţi pe un loc. Totuşi, cea mai căutată secţie a fost Limbi Moderne aplicate, acolo unde nu mai puţin de 77 de candidaţi au concurat pentru un loc disponibil.

La Universitatea Politehnică din Capitală, cei mai mulţi absolvenţi s-au înscris la Inginerie, şase pe un loc. A urmat Electronică şi Telecomunicaţii cu trei candidaţi pe un singur loc şi profilul de Automatică şi Calculatoare, unde concurenţa a fost de doi pe loc.

Printre instituţiile de învăţământ superior la care a crescut numărul de înscrişi în ultimii ani se numără şi Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”, din Capitală. Anul trecut, cele mai căutate specializări de către tineri au fost kinetoterapia şi tehnica dentară, fiecare având șase candidaţi pe loc, urmate de secţia de medicină generală, cu patru înscrişi pentru un loc disponibil.

La fel de solicitată, ca în fiecare an, a fost Academia de Studii Economice din Bucureşti. Cea mai mare concurenţă s-a înregistrat la Cibernetică, 10 pe loc, Relaţii Economice Internaţionale aproape opt pe loc şi secţiile de Marketing şi Statistică Economică, unde au fost nu mai puţin de 7,5 candidaţi pe un loc.

În ţară, în marile centre universitare, studenţii au optat pentru facultăţile de drept, ştiinţe politice, psihologie, business sau educaţie fizică şi sport. În majoritatea universităţilor, înscrierile au început pe 10 iulie şi se vor încheia la finalul lunii.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...