De ce se înghesuie absolvenţii de liceu la ASE 

Data publicării:
universitate ASE mediafax-2

Nicoleta a terminat liceul în Roşiorii de Vede. Bacalaureatul l-a promovat cu 7,73 şi speră ca din toamnă să fie studentă la ASE. Nu contează dacă va intra la taxă sau la buget.

Mi-am dorit de când am început liceul să fac o carieră în contabilitate. Ăsta a fost visul meu. A fost doar ASE-ul. Nu m-am gândit la altceva. (Ce nota ai luat la bac?) 7,73 şi sper să intru la contabilitate, la ce-mi doresc. Dacă nu la buget, la taxă şi o să mă chinui, ca să ajung la buget”, spune tânără.

Tot la ASE a venit să se înscrie şi Cosmin. El vrea să înveţe să-şi conducă propria afacere: „Momentan am şi nişte afaceri online şi de asta am ales această facultate. Relaţii economice internaţionale şi marketing. Se intră mai uşor acum că se intră pe baza de dosar şi nu se mai dă admitere. În anii trecuţi mulţi fugeau din cauza examenului scris”.

Dacă pentru unii Academia de Studii Economice este prima opţiune, pentru alţii este doar varianta de rezervă, pentru că nu se mai dă examen de admitere.

„Cele mai solicitate facultăţi sau specializări, până în acest moment sunt: informatica economică şi cibernetica economică, unde concurenţa este deja de aproape 6 opţiuni pe loc”, spune conf. univ. dr. Gabriela Ţigu, prorector al ASE.

Peste 5600 de locuri sunt scoase la concurs la Academia de Studii Economice din Bucureşti.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Andreea Tonciu și-a cheltuit toți banii câștigați din televiziune la ghicitoare: „Le știam pe toate din...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Vezi cele mai frumoase glampinguri din Europa. 12 destinatii pentru o experienta inedita