Dezastru la examenul de titularizare pentru profesori. Nici măcar jumătate nu au obținut peste 7, nota minimă necesară

Data actualizării: Data publicării:
TITULARIZARE-1

Ministerul Educaţiei a publicat astăzi rezultatele la examenul de titularizare. Nici măcar jumătate dintre candidații de la sesiunea de anul acesta nu au obtinut peste 7, nota minimă pentru a obține un post stabil la catedră.

Este un eșec al învățământului românesc. Mai mult, cei care au obținut nota 10 sunt mai puțini decât în anii trecuți. 

Proba scrisă s-a desfășurat în 12 iulie.

Doar 48% dintre candidaţi au obţinut note peste 7 (şapte), procentul fiind aproximativ la acelaşi nivel cu sesiunea anului trecut (48,68%) şi superior cu peste 4% faţă de rezultatele consemnate în anul 2021 (44,47%).

Rata notelor între 5 şi 7 este în creştere comparativ cu anul trecut: 33,45% faţă de 32,91%.

Citește și: VIDEO Profesor, la titularizare: "Am scris câteva litere. Eu am venit doar așa, că aveam un pariu cu cineva" 

Din promoţia curentă, 44,99% dintre candidaţi au obţinut note peste 7 (şapte), procent relativ apropiat de nivelul înregistrat în anul anterior (45,83%) şi superior celui din anul 2021 (40,63%).

127 de candidaţi au obţinut nota 10 (146 în anul 2022 şi 130 în anul 2021), iar 11.321 de candidaţi au obţinut note între 7 şi 9,99.

În centrele de evaluare au fost transmise 23.892 de lucrări, fiind notate 23.850 de lucrări. Din cauza abaterilor de la prevederile metodologiei de concurs, 42 de lucrări au fost anulate în centrele de evaluare. Alţi 26 de candidaţi au fost eliminaţi din sălile de concurs pentru fraudă sau tentativă de fraudă. Toţi candidaţii aflaţi în aceste situaţii nu vor fi repartizaţi/nu vor putea ocupa posturi didactice/catedre în anul şcolar 2023 - 2024.

Rata de participare la proba scrisă a fost 83,17% (din promoţia de absolvenţi ai acestui an s-au prezentat 81,70% dintre candidaţi).

Alţi 2.623 de candidaţi (9,87%) s-au retras (2.541 de candidaţi din motive personale şi 82 de candidaţi din motive medicale).

Contestaţiile pot fi depuse astăzi la sediile inspectoratelor şcolare judeţene sau prin mijloace electronice (la adresele comunicate public de fiecare inspectorat şcolar) până la ora 21:00, respectiv în data de 19 iulie, până la ora 12:00. Rezultatele finale vor fi comunicate miercuri, 26 iulie.

Pentru a obţine statutul de titular (angajare pe perioadă nedeterminată), candidaţii trebuie să obţină minimum nota 7 (şapte) la proba scrisă. Pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), candidaţii trebuie să obţină minimum nota 5 (cinci) la proba scrisă.

Repartizarea candidaţilor pe posturile didactice de predare vacante publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată, în ordinea descrescătoare a mediilor de repartizare, va fi realizată în şedinţele publice de repartizare organizate de inspectoratele şcolare în zilele de 27 şi 28 iulie.

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
De ce Regele Charles ține mereu mâinile în buzunar sau la spate. Își ascunde degetele?
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
Pensie cu 1.400 lei mai mare la recalcuare, deși s-a pensionat la doar 59 ani. Câte puncte bonus are
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez, detaliul care amplifică zvonurile privind divorțul de Ben Affleck: „Lipsă de integritate și...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...