Generaţia fără manuale. Copiii care vor intra în clasa a IV-a ar putea să nu aibă cărţi nici anul acesta

Data publicării:
manuale

Licitaţia pentru manualele de clasa a patra a început luna trecută. Regula este ca ofertanţii să vină cu documentele şi manualele-pilot puse în plicuri sigilate. Or, dovada că exact editura câştigătoare a încălcat regula este a fost filmată.

„Acelea sunt manualele secrete, pe care nu ar trebui să le vadă decât comisia. Sunt nouă loturi, trebuia să aibă cinci manuale sem I, cinci manuale sem II deci, are 90 de exemplare amestecate.

Lucrurile vor continua în acest fel. O să vedeţi că aceste exemplare sunt aşa-zis secretizate, puse în nişte saci de gunoi transparenţi”.

Este doar o parte din argumentaţia Uniunii Editorilor, care contestă licitaţia câştigată de o editură din afara sa. Suspiciunile de manipulare a licitaţiei merg mai departe.

Cosmin Mălureanu, reprezentant Ascendia Design: „Am semnat toţi ca primarii pe aceste două pagini, ca să fim cinstiţi. Surpriză, supriză. După observaţiile noastre, dar înaintea semnăturilor noastre cineva a inserat ceva scris de mână. Această notă spune că noi, toţi cei participanţi, am fost de acord să se facă în prezenţa noastră această secretizare”.

Descoperire care capătă sens abia acum, la anunţarea câştigătorilor. Editura CD Press şi-a adjudecat opt din nouă loturi de manuale şi respinge drept nefondate toate acuzaţiile.

Costin Diaconescu: „În caietul de sarcini se spune clar ce înseamnă secretizare, ce înseamnă depersonalizare. Manualele nu au avut şi nu au nici acum scrise pe coperte niciun element de identificare, nici nume de editură şi nici nume de autori”.

Mirabela Amarandei, purtătorul de cuvânt al Ministerului Educaţiei: „Analizăm serios posibilitatea unei intervenţii a corpului de control al premierului. Să solicităm aceastăa intervenţie şi intervenţia vizează nu doar această problemă sesizată de către editori, ci întreaga activitate a Centrului Naţional de Evaluare”.

Şapte edituri vor depune contestaţii, inclusiv pentru că elementul decisiv rămâne costul, şi nu conţinutul ofertei.

Cristian Greşanu, reprezentant Editura Corint: „În condiţiile în care preţul dictează, practic reprezintă 50 la sută, 50 reprezintă calitatea, anumite edituri au considerat că se pot prevala de acest aspect, au venit cu preţul dumnealor de dumping”.

În veşnicul război dintre editori şi Ministerul Educaţiei, care pierd, sunt, ca întotdeauna, copiii.

În 2014, contestaţiile după licitaţia pentru Abecedar şi cărţile de clasa a II-a au blocat apariţia manualelor până la jumătatea anului şcolar. În 2015, licitaţia a început din nou târziu, şi tot din cauza contestaţiilor, manualele de Română şi Matematică nu au ajuns nici acum la elevi. În 2016, scenariul deja se repetă.

Anda Pavel, învăţătoare: „La clasa a patra apare Istoria, Geografia. Fără manuale totul se bazează pe creativitatea cadrului didactic. Manualele sunt importante la toate clasele, nu doar la clasa a patra. Fără manuale suntem într-o permanentă căutare”.

Iar părinţii sunt nevoiţi să cumpere, dacă îşi permit, manuale şi materiale auxiliare de pe piaţa liberă.

Generaţia care va începe clasa a IV-a a la toamnă, probabil fără manuale, e aceeaşi care a învăţat să citească fără Abecedar, şi care a început, de asemenea, clasele a II-a şi a III-a fără cărţi din care să înveţe.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Ce pofte are Hailey Bieber de când este însărcinată: „Nu aveți voie să judecați”
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...