Încă un an fără manuale digitale. Întârzierile Ministerului Educaţiei pun în pericol şi realizarea de ediţii noi pe hârtie pentru 2014-2015

Data publicării:
manuale-1

Manualele digitale nu vor ajunge pe băncile elevilor nici în septembrie 2014, aşa cum anunţa ministrul Educaţiei, Remus Pricopie. Editorii de manuale avertizează că, pentru a doua oară consecutiv, responsabilii din domeniul educaţiei nu îşi respectă termenele pe care tot ei le-au stabilit. Au trecut deja două luni de când licitaţia pentru noile manuale trebuia demarată, iar ministerul nu a dat încă nici un semnal în acest sens, spun editorii.

Elevii care intră anul acesta în clasele I şi a II-a ar trebui să aibă, pe lângă manualele tipărite, şi varianta lor digitală. Ambele formate ar trebui să fie gata, conform calendarului, până pe 5 septembrie, un termen imposibil de respectat potrivit editorilor.

Cu manualele, după părerea mea, suntem într-o fundătură. Deja este prea târziu. Ar trebui să se renunţe cel puţin la varianta digitală cu termen de realizare 1 septembrie. Adică să se împingă aşa cum fusese iniţial ideea, la început printul iar, pe parcursul anului şcolar, să vină şi varianta digitală”, declară la Digi24 Claudiu Istrate, preşedintele Uniunii Editorilor din România.

Din calendarul făcut de specialiştii din minister şi publicat pe 13 noiembrie, reiese că pe 22 noiembrie ar fi trebuit ca ministrul Remus Pricopie să aprobe varianta programei pentru noile manuale. În aceeaşi zi trebuia lansată şi licitaţia, dar nu s-a întâmplat nimic.

Calendar pentru manuale şcolare, potrivit MEC

22 noiembrie 2013:

- Lansarea licitației proiectelor de manuale şcolare;

- Aprobarea, prin ordin al ministrului Educației, a Metodologiei privind evaluarea / reevaluarea, aprobarea, achiziţionarea şi gestiunea manualelor şcolare în învăţământul preuniversitar.

Îngrijorarea editorilor este întreţinută şi de părerea specialiştilor IT, care explică de cât timp e nevoie pentru realizarea unui manual digital. „Din experienţa pe care o avem lucrând manuale digitale pentru Brazilia, pentru Mexic şi pentru România inclusiv, niciodată o astfel de operaţiune de digitizare a manualelor nu durează mai puţin de trei sau patru luni, chiar şi atunci când alocăm 100% din forţe”, arată Cristian Rinu, director tehnic.

O simplă lecţie necesită aşadar zile întregi de muncă. „Manualele digitale, dacă nu-ţi răspund la un exerciţiu direct, degeaba le faci digital. Adică dacă luăm doar ce este hârtie şi facem digital este inutil. (...) O lecţie (realizarea ei – n.red.) durează, în funcţie de complexitatea ei, între trei zile şi o săptămână sau două”, explică şi Paul Balogh, specialist în domeniul manualelor digitale.

Întârzierea deja prea mare pune în pericol inclusiv varianta clasică a noilor manuale. „Din discuţiile pe care le avem cu editorii, foarte mulţi sunt sceptici că se va mai face vreun manual nou în acest an”, arată Claudiu Istrate, preşedintele Uniunii Editorilor din România.

O ultimă şansă ar fi ca, în maxim o săptămână, să fie predată metodologia finală fără să mai fie nevoie de corecţii şi fără contestaţii care să prelungească termenul de începere a licitaţiei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Vlad Pascu a ajuns de nerecunoscut după aproape un an în spatele gratiilor. Schimbarea e radicală
Digi FM
De ce aparatele drug test dau erori și ce trebuie să faci. Polițistul Valer Kovacs explică
Pro FM
Cum arată Susan Boyle la 63 de ani. Femeia care a impresionat o lume întreagă în 2009 și a devenit un star...
Film Now
Ana de Armas, zâmbet dulce pe plajă. Actrița și-a etalat silueta într-o bustieră și fustă mini, în imagini de...
Adevarul
China trimite Rusiei „ajutor letal" pentru războiul din Ucraina. Ministrul britanic al Apărării: „Avem dovada"
Newsweek
Armata și serviciile secrete ruse, la cuțite. Șoigu nu-și mai poate apăra generalii de FSB
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
Semnul de pe unghii pe care nu trebuie să-l ignori: "Ar putea fi o formă gravă de cancer de piele"
Digi Animal World
Șerpii provoacă panică în mai multe orașe din România. Jandarmii intervin pentru a-i îndepărta din mașini...
Film Now
Cum arată azi, la 74 de ani, Kramer din "Seinfeld". Ce spune despre scandalul care i-a încheiat cariera în...
UTV
Hailie Jade Scott, fiica lui Eminem, s-a casatorit. Vezi primele imagini de la nunta