Înscrieri pentru sesiunea de toamnă a bacalaureatului. 90.000 de elevi din promoția 2014 nu au promovat examenul

Data publicării:
bac proba scrisa

Marian Roşculeţ a dat bacalaureatul de două ori până acum. Vrea să-şi încerce norocul încă o dată, în sesiunea din toamnă.

Am luat la toate, dar nu îmi iese media. Vreau să mă înscriu la geografie să îmi măresc nota”, spune el.

Ca Marian sunt aproape 300.000 de tineri care nu au promovat bacalaureatul, din 2010 şi până acum. Dintre aceştia, 90.000 sunt din promoţia curentă, arată datele Ministerului Educaţiei.

Dacă facem o statistică, o bună parte din cei care au picat la sesiunea din iunie - iulie s-au apropiat de media de promovat. Sunt cam 10% între zona de 5 şi 6, ceea ce înseamnă că e perfect posibil să se prezinte şi să obţină o medie convenabilă”, spune Marian Banu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Bucureşti.

La grupurile şcolare, unde şi în prima sesiune promovabilitatea a fost scăzută, pare să nu existe interes nici pentru sesiunea de toamnă.

De exemplu, în trei zile de înscrieri pentru a doua sesiune de bacalaureat, la Grupul Şcolar Elie Radu din Capitală au venit să îşi depună dosarele 12 candidaţi. Iar asta în condiţiile în care doar trei elevi din întreg liceul au promovat examentul în prima etapă.

Ultima zi de înscriere pentru a doua sesiune a bacalaureatului este vineri, iar probele vor începe pe 18 august. Anul trecut, după a doua sesiune de examen, rata de promovare la nivel naţional a fost de 19%.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Andreea Tonciu și-a cheltuit toți banii câștigați din televiziune la ghicitoare: „Le știam pe toate din...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Vezi cele mai frumoase glampinguri din Europa. 12 destinatii pentru o experienta inedita