Microbuzele şcolare, cea mai periculoasă formă de transport. Un deputat atrage atenția că șoferii trebuie să aibă certificat profesional

Data publicării:
microbuze

Pentru a conduce un microbuz cu 16 locuri șoferul are nevoie de un carnet de șofer special sub categoria D1, însă, de cele mai multe ori, în comunele din România, transportul spre și dinspre școală se face cu microbuze de 8+1 locuri. Asta înseamnă că șoferul nu are nevoie de niciun fel de atestat profesional special, ci doar de un carnet de categoria B.

De multe ori, șoferii acestor microbuze sunt cunoștințe ale celor din administrația publică sau chiar primarii se urcă la volan, așa acum este cazul unui edil din județul Galați.

Un alt caz este cel al unui deputat PSD din Bihor, care de ieri este șoferul microbuzului care transportă elevii la școală în comuna Cefa, pentru că titularul postului și-a dat demisia.

 

Autorităţile locale sunt condamnate să rezolve în fiecare zi problema transportului elevilor la şcoli şi vorbim de comunităţile locale izolate, sărace, cărora le e foarte greu să angajeze un şofer care să răspundă standardelor din domeniu şi, pe de altă parte, legislaţia din 2013 cam restricţiona posibilitatea de a angaja astfel de şoferi”, a declarat Lucian Şova, deputat PSD, la Digi24.

În toată ţara sunt 3.492 de microbuze transport elevi, din care 1.254 au fost cumpărate anul trecut. În septembrie, înainte de începerea şcolii, poliţiştii de la Direcţia Rutieră le-au făcut instructaj tuturor şoferilor de microbuz transport elevi. În plus față de permisul de conducere, şoferii de transport elevi trebuie să aibă şi un atestat eliberat de Ministerul Transporturilor.

Anul trecut, pe transportul de elevi au fost înregistrate 106 sancţiuni.

-69 dintre ele la regimul circulaţiei.

-37 la legislaţia în domeniul transportului de persoane - multe dintre astea pentru că şoferii nu aveau atestate de la Ministerul Transporturilor.

-în 7 cazuri poliţiştii au reţinut certificatul de înmatriculare al microbuzului pentru deficienţe tehnice

-9 şoferi au rămas fără permis pentru încălcări ale codului rutier, 7 dintre ei pentru alcoolemie.

-3 şoferi s-au ales cu dosar penal, unul pentru 0,82 miligrame de alcool pur în aerul respirat.

-au fost înregistrate 13 accidente în care au fost implicate microbuze şcolare. O persoană şi-a pierdut viaţa, 8 au fost rănite grav şi 10 rănite uşor.

-doar în şapte dintre accidente s-a constatat vinovăţia şoferului microbuzului şcolar - în aceste accidente au fost înregistraţi trei răniţi grav şi cinci răniţi uşor.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Cum reacționează Simona Țăranu la avansurile fotbaliștilor. „Nu e mit e realitate”
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Vezi cele mai frumoase glampinguri din Europa. 12 destinatii pentru o experienta inedita