Premierul cere explicaţii ministrului de Interne privind evenimentele de la Liceul „Bolintineanu”

Data publicării:
ponta -resizedbun - Mediafax-8

"O să vedem, o să sesizăm CSM-ul dacă a fost vreo problemă la magistraţi. Vreau şi aştept de la ministrul de Interne, nu doar de la purtătorul de cuvânt, să îmi spună de ce nu a ştiut de la început, de ce a ştiut greşit. Prima dată mi-a zis mie că nu erau mandate, ba erau, ba nu erau, nu era foarte clar. Ce s-a întâmplat, cine e responsabil?", a spus premierul la un post de televiziune.

Poliţiştii au mers, vineri, la Liceul "Dimitrie Bolintineanu", cu autocare, pentru ca 100 de elevi să fie duşi la audieri. Nemulţumiţi, părinţii i-au huiduit pe poliţişti şi au existat chiar altercaţii între părţi.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Alexandru Niculae, declara că poliţiştii au mers la liceu pentru a pune în executare peste o sută de mandate de aducere emise pe numele unor elevi, însă ulterior procurorul şef de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, Bogdan Staicu, a declarat că pentru audiere au fost emise citaţii şi nu s-a pus problema punerii în aplicare a unor mandate de aducere.

Ministrul de Interne, Radu Stroe, a declarat, vineri, că au existat mandate de aducere pentru elevii de la Liceul "Dimitrie Bolintineanu", dar nu au fost puse în aplicare, el apreciind totodată că "Poliţia a lucrat foarte corect".

Stroe a dispus o anchetă la Inspectoratul General al Poliţiei Române în privinţa unui părinte bruscat de poliţişti la Liceul "Dimitrie Bolintineanu" şi a purtătorului de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Alexandru Niculae.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Primul medicament pentru regenerarea dinților, aprobat pentru teste pe oameni
Digi FM
Recordul Adrianei Iliescu, la un pas de a fi doborât de o femeie din Italia. La ce vârstă înaintată a devenit...
Pro FM
Taylor Swift, după zvonurile potrivit cărora Lady Gaga ar fi însărcinată: „E iresponsabil să comentezi despre...
Film Now
Jennifer Lopez dezminte zvonurile despre divorț și neagă faptul că ar avea probleme în căsnicie: „Există...
Adevarul
A fost descoperită cauza majoră a bolii inflamatorii intestinale
Newsweek
VIDEO Nave de război și submarine ale Rusiei, la doar 450 km de SUA. De ce apar în poziție de luptă?
Digi FM
VIDEO Cum să prevenim burnout-ul: Andreea Raicu dezvăluie secretele echilibrului între muncă și viața...
Digi World
Semnul de pe unghii pe care nu trebuie să-l ignori: "Ar putea fi o formă gravă de cancer de piele"
Digi Animal World
Turiștii din Italia sunt în alertă. Plajele au fost invadate de „viermele de foc”, care poate ajunge până la...
Film Now
Martin Lawrence, despre motivul pentru care a refuzat oferta lui Jackie Chan de a juca alături de el în Rush...
UTV
Brasov, Cluj-Napoca si Sibiu, in topul oraselor in care oamenii ar alege sa se mute, arata un studiu realizat...