Prima zi de școală. Numărul elevilor, pentru prima dată după 1990 sub 3 milioane. Structura anului școlar 2019-2020

Data actualizării: Data publicării:
170911_scoala_elevi_AN_SCOLAR_19_INQUAM_Photos_Octav_Ganea
Foto: InquamPhotos/Octav Ganea

De luni, 9 septembrie, va suna din nou clopoțelul. Părinții fac ultimele cumpărături pentru a-i echipa pe cei mici cu tot ce au nevoie pentru noul an școlar. Peste 2,8 milioane de elevi și copii de grădiniță încep mâine cursurile. Acest an școlar marchează, însă, un record negativ: este prima dată după 1990 când numărul elevilor scade sub trei milioane. În urmă cu 29 de ani, numărul total de elevi era de 4,8 milioane. Vă prezentăm toate cifrele referitoare la structura anului școlar 2019-2020.

Puțin peste 2.824.000 de elevi sunt așteptați să revină de luni în bănci. În acest an școlar, peste 215.000 de cadre didactice se vor afla la catedră. Potrivit datelor Ministerului Educației, sunt 6.293 de unităţi de învăţământ cu personalitate juridică și 11.171 de structuri arondate.

Durata noului an şcolar este 35 săptămâni de cursuri, structurate în două semestre. Semestrul I începe pe 9 septembrie 2019 și se termină pe 20 decembrie 2019, iar semestrul al II-lea începe pe 13 ianuarie 2020 și se încheie pe 12 iunie 2020. Elevii claselor a XII-a vor termina cursurile mai devreme, mai exact pe 29 mai. Și elevii claselor a VIII-a vor termina anul școlar 2019-2020 mai devreme, pe 5 iunie 2020.

Când sunt vacanțele în anul școlar 2019-2020

Cu siguranță, mulți dintre elevi se gândesc și la următoarea vacanță. Vacanțele copiilor din toate ciclurile de învățământ sunt structurate astfel: vacanţa de iarnă între 21 decembrie 2019 - 12 ianuarie 2020, vacanţa de primăvară între 4 aprilie - 21 aprilie 2020 și vacanţa de vară între 13 iunie și rămâne să aflăm când vor începe cursurile anului școlar 2020 – 2021.

Suplimentar, clasele din învăţământul primar şi grupele din învăţământul preşcolar beneficiază de vacanţă în săptămâna 26 octombrie - 3 noiembrie 2019.

Sunt și date statistice care nu ne fac prea mândri. În România funcţionează încă peste 1.100 de unităţi de învăţământ cu toalete necorespunzătoare. Ne referim la acele școli sau grădinițe care au grupurile sanitare în curte sau în clădiri degradate, multe fără apă curentă. Ministerul Educației precizează însă că numărul școlilor cu astfel de probleme este în scădere, de la 2.219 în 2017, la 1.489 în 2018.

Anul școlar 2019-2020

2.824.594 elevi

215.289 cadre didactice

6.293 unităţi de învăţământ cu personalitate juridică

11.171 structuri arondate

Structura anului școlar 2019-2020

35 săptămâni de cursuri

Semestrul I - 9 septembrie 2019-20 decembrie 2019

Semestrul II - 13 ianuarie 2020-12 iunie 2020

Vacanțe în anul școlar 2019-2020

- vacanţa de iarnă - 21 decembrie 2019 - 12 ianuarie 2020

- vacanţa de primăvară - 4 aprilie 2020 - 21 aprilie 2020

- vacanţa de vară - 13 iunie 2020 - data din septembrie 2020 la care vor începe cursurile anului şcolar 2020 - 2021

- vacanță învățământ primar și preșcolar - 26 octombrie 2019 - 3 noiembrie 2019

Școli fără grupuri sanitare

2.219 în 2017

1.489 în 2018

1.180 în 2019

Redactor web: George Costiță

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Andreea Tonciu și-a cheltuit toți banii câștigați din televiziune la ghicitoare: „Le știam pe toate din...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Vezi cele mai frumoase glampinguri din Europa. 12 destinatii pentru o experienta inedita