VIDEO. Admiterea la Academia de Poliție. Doar jumătate dintre concurente au trecut de proba eliminatorie

Data publicării:
politiste

Emoţii puternice atât în teren, cât şi pe pe margine. În timp ce 800 de tinere alergau cât puteau de repede, părinţii le încurajau, cu sufletul la gură. Multe mame nu şi-au pututut stăpâni lacrimile când au văzut cât de greu e să alergi pentru o carieră în poliţie.

După alergare, aspirantele au fost nevoite să-şi dovedească şi forţa braţelor.

O minge grea de două kilograme, aruncată pe o distanţă de cel puţin şapte metri, s-a dovedit a fi o misiune nu tocmai uşoară.

Cea mai grea probă este cea de rezistenţă. Fetele au avut la dispoziție patru minute şi zece secunde pentru a parcurge 1000 de metri.

Puţine au reuşit să atingă baremul.

„Toţi candidaţii trebuie să dovedească că sunt în măsură să facă faţă riscurilor pe care le presupune munca de poliţist, de jandarm, sau de pompier. Trebuie să fie în măsură să apare cetăţenii, să îi ajute atunci când sunt în periocol”, spune Monica Dajbog, purtător de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne.

Peste 3.000 de tineri au dat admintere la Academia de Poliţie din Bucureşti. Cea mai mare concurenţă este la specialitatea Jandarmi, unde 6 candidaţi se bat pe un loc. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
ADN-ul lui Alain Delon, solicitat într-o instanţă elveţiană pentru a determina o posibilă paternitate...
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
Cine sunt cei 450.000 de pensionari ce primesc 2.700 lei lunar, deși au cotizat mai puțin de 15 ani?
Digi FM
Bărbatul care și-a transformat tatăl mort într-un chatbot. Cum a ajuns clonarea digitală a decedaților o...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...