199 de cruci pe 85 de kilometri din „Drumul morții”. Aproape 300 de oameni au murit în 10 ani pe cea mai periculoasă șosea din România

Data publicării:
Accident rutier grav.
Accident rutier grav. Foto: ISU Ialomita

Pe Drumul Naţional 2 (E85), pe raza judeţului Buzău, se pot număra 199 de cruci ridicate în amintirea oamenilor care şi-au pierdut viaţa în accidente de circulaţie, mai multe decât cei aproximativ 85 de kilometri de drum. În ultimii 10 ani, 272 de persoane au murit în această zonă în acciidente rutiere.

„Drumul Morţii”, cum mai este denumit DN2 (E85), se numără printre cele mai periculoase artere de circulaţie din România. Anual, pe drumul european au loc zeci de accidente de circulaţie soldate cu pagube materiale, persoane rănite grav sau persoane decedate. Potrivit Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Buzău, pe segmentul de drum gestionat sunt ridicate aproximativ 200 de cruci care amintesc de victimele care şi-au pierdut viaţa în urma evenimentelor rutiere, în anumite puncte fiind ridicate câte trei, potrivit Agerpres.

„DN2 District Mărăcineni Km 114+500 - 132+000 = 41 cruci. Pe DN2 de la Km 68 până la km 100+600 avem 88 de cruci. Ultimul sector, de la intersecţia DN 2 cu Racoviţeni, până la limita cu judeţul Vrancea, sunt 70 de cruci. În total 199 de cruci", informează DRDP Buzău, în urma unei solicitări Agerpres.

În ultimii 10 ani, pe DN2 (E85), sectorul de drum care străbate judeţul Buzău, au fost înregistrate peste 900 de accidente de circulaţie, soldate cu 272 de morţi.

În anul 2015, patru persoane şi-au pierdut viaţa în urma unui accident de circulaţie produs pe DN2 (E85), la intrare în municipiul Râmnicu Sărat, după ce şoferul unui autoturism a intrat în coliziune cu un TIR. În anul 2019, alte trei persoane, printre care şi o fetiţă în vârstă de 3 ani, au murit tot pe DN2 (E85), în localitatea Mihăileşti. În anul 2022, aproape de municipiul Buzău, pe drumul european, trei femei au decedat după un eveniment rutier petrecut la miezul nopţii. Potrivit reprezentanţilor Asociaţiei Victimelor Accidentelor de Circulaţie (AVAC), există mai mulţi factori care pot genera accidente grave de circulaţie, plecând de la neatenţia şi agresivitatea la volan, până la carenţele de infrastructură.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

„Avem factori de risc, vorbim despre agresivitatea la volan, lipsa de educaţie, lipsa de respect faţă de lege şi ceilalţi participanţi la trafic, carenţele de infrastructură, mă refer la aspectele de semnalizare rutieră orizontală şi verticală şi lipsa de eficienţă a legii. În plus faţă de aceşti factori generali de risc, pe DN2 (E85) avem o particularitate - şi anume o capacitate redusă de preluare a valorilor de trafic, am avea nevoie de cel puţin o arteră rutieră cu două benzi pe sens, cu un regim de viteză ridicat şi un sistem parapet de protecţie median astfel încât să nu se poată pătrunde pe contrasens. Toate aceste lucruri conduc la un risc major de producere a accidentelor cu consecinţe grave”, spune preşedintele AVAC, Cătălin Radu Codescu.

„Apare acel stres rutier legat de faptul că drumul nu asigură preluarea fluxului necesar de vehicule, şoferii devin agresivi, circulă cu viteză excesivă pentru a recupera acele segmente unde circulă cu viteză mică şi atunci riscul de producere a evenimentelor rutiere creşte exponenţial. Fără doar şi poate autostrăzile, deşi sunt artere rutiere de mare viteză, conform statisticilor Uniunii Europene, doar 7 - 8% din accidentele grave se produc pe autostrăzi, indiscutabil că odată cu creşterea numărului de km de autostradă, va scădea presiunea pe celelalte drumuri naţionale şi implicit va scădea numărul de accidente grave”, adaugă el.

„Aşteptăm autostrada A7 şi sperăm că odată cu inaugurarea acestui drum atât de important să vedem şi o îmbunătăţire a statisticii privind accidentele de circulaţie. Din păcate, suntem pe primul loc în Europa la numărul accidentelor de circulaţie şi ne consolidăm acea primă poziţie negativă pentru că ne depărtăm de următorii din pluton”, a mai spus Codescu.

AVAC, asociaţie reprezentativă care este implicată în diverse acţiuni menite să găsească soluţii eficiente de creştere a siguranţei rutiere, cât şi pentru sprijinirea victimelor accidentelor de circulaţie, solicită înăsprirea legislaţiei rutiere astfel încât şoferii să fie descurajaţi să mai comită infracţiuni grave.

„Ar trebui să înăsprim sancţiunile din zona penală pentru a activa acea componentă de descurajare în a conduce agresiv, cu viteză, astfel încât să îi pună în pericol pe ceilalţi participanţi la trafic. Avem Legea Anastasia şi sperăm să înceapă să producă efectele, pentru că, din păcate, sunt înregistraţi foarte mulţi conducători auto care se urcă la volan după ce au consumat alcool sau droguri.

Uciderea din culpă la noi este sancţionată de la 1 la 5 ani sau de la 2 la 7 ani, varianta agravantă, în condiţiile în care în mai toate ţările din vestul Europei vorbim de sancţiuni care ajung la 14 - 15 ani de detenţie sau chiar în Marea Britanie la 25 de ani. De asemenea, vătămarea corporală, indiferent de cât de gravă este, vorbim de o pedeapsă de la 1 la 5 ani”, spune Codescu.

„Totodată, legislaţia care reglementează raporturile juridice în trafic trebuie eficientizată pe ceea ce înseamnă măsurile administrative care se aplică odată cu adunarea numărului de puncte sau reţinerea permisului de conducere. Indiferent cât de multe puncte aduni, ele la 6 luni se şterg, or acest sistem este în opinia noastră prea puţin eficient. Mă gândesc la sistemul din Germania unde sunt doar patru puncte, primul se şterge după 6 luni, al doilea după un an, al treilea după doi ani şi al patrulea după 4 ani. Şoferii care au un punct sau două în evidenţă sigur că vor circula mult mai atent pentru a nu rămâne fără permis”, a mai precizat preşedintele AVAC.

În urmă cu un an, râmniceanul Cosmin Răileanu a alergat timp de 20 de ore pe DN2 (E85) între Bacău şi Râmnicu-Sărat pentru a atrage atenţia cu privire la riscul major de producere a accidentelor de circulaţie pe acest tronson de drum şi pentru a determina autorităţile să ia măsuri pentru creşterea siguranţei în trafic. Potrivit antreprenorului buzoian, şansa unui şofer de a fi implicat într-un accident pe drumul european este de peste 50%. Totodată, instalarea unor separatoare de sens ar contribui la diminuarea riscului rutier.

„Eu personal circul pe E85 săptămânal şi sunt peste 50% şanse să faci accident la fiecare ieşire, este aglomerat, se conduce haotic. Cei care circulă pe acest drum şi nu îl cunosc sunt predispuşi la accidente pentru că nu cunosc capcanele. În primul rând, drumul nu este simetric, sunt porţiuni unde sunt patru benzi şi sunt porţiuni unde sunt câte două benzi, practic o bandă şi jumătate pe fiecare sens în loc de două, acel acostament, şi atunci şoferii au impresia că au suficientă bandă, forţează şi aşa se întâmplă nenorocirile”, spune el.

„Anul trecut am alergat pe DN2 (E85) pentru a atrage atenţia vizavi de accidentele de circulaţie care au loc pe acest sector de drum. Ar trebui făcută prevenţie şi instalate separatoare de sensuri în zonele critice pentru că separatoarele salvează viaţa. Una este să faci accident pe acelaşi sens de mers şi alta este să faci accident cu un autoturism care vine pe contrasens cu 90 - 100 km/h.

Zonele critice ale DN2, pe raza judeţului, sunt în zona Râmnicu-Sărat la Oreavul şi spre Focşani, unde se circulă haotic, sunt şi denivelări. Ar trebui o campanie de conştientizare, ne ies copiii pe şosele neavând experienţă, sunt primele victime şi ar trebui să se introducă o lege pentru începători, să facă anumite cursuri de prevenţie la volan, chiar dacă au luat permisul. Să li se pună un film cu cele mai grave accidente de circulaţie şi cu cei mai mulţi morţi, să îi şocheze puţin pentru a conduce apoi preventiv”, a mai spus Răileanu.

DRDP anunţă că va amplasa pe DN2 (E85) trei sisteme de parapet mobil, care vor contribui atât la diminuarea riscului de producere a accidentelor de circulaţie, cât şi la devierea traficului în cazul unor situaţii de urgenţă.

„Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, prin DRDP Buzău, implementează proiectul pilot la nivel naţional 'Amenajare/Securizare Sector de Drum DN 2 (E 85) km 130+580 -137+000 - Amplasare sisteme de deschidere în regim de urgenţă', constând în amplasarea a 3 sisteme de parapet mobil H2 - W4 - B cu scopul de a crea posibilitatea devierii traficului de pe o cale pe cealaltă, în funcţie de necesitate. Lucrarea are ca scop îmbunătăţirea condiţiilor de circulaţie prin sporirea măsurilor de precauţie şi protecţie a participanţilor la trafic prin crearea posibilităţii devierii traficului de pe o cale pe cealaltă în funcţie de necesitate (accidente sau înzăpeziri)”, a transmis DRDP Buzău.

De la începutul acestui an şi până în prezent pe DN2 (E85) au avut loc 12 accidente grave, soldate cu 9 persoane decedate.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri