A. Muraru: Numele unui torționar care a executat personal deținuți politici, făcut public luna viitoare

Data publicării:
tur virtual inchisoare 24 iul2

Andrei Muraru a explicat, la emisiunea Kilometrul 0 de la Digi24, procedura internă cu privire la investigațiile făcute asupra torționarilor din închisorile comuniste.

Există persoane pe această listă în timpul cărora nu s-au înregistrat decese sau numărul de decese este foarte mic. Evident că pentru noi acele cazuri sunt lăsate la marginea acestei liste, dar în cazul Cormoș avem peste 100 de decese. Evident că între un caz în care ai identificat trei decese și unul în care ai identificat 115 decese, investigațiile se vor concentra pe cel de-al doilea caz”, a spus el.

Andrei Muraru a anunțat că un nou caz va fi făcut public, cel mai probabil luna viitoare.

Urmează un caz cu mult mai multe decese decât în cazul Cormoș, un caz cu adevărat cutremurător al unui individ care a executat personal deținuți, așa cum arată documentele de arhivă”, a spus el.

Șeful IICCMER a spus că investigațiile sunt aproape de final, așa că în martie, cel mai târziu la sfârșitul lunii, va fi făcută sesizarea penală către Parchet.


Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...