Accident grav: O pacientă cu COVID-19 a murit după ce ambulanța în care se afla s-a răsturnat pe E85

Data actualizării: Data publicării:
Ambulanță răsturnată pe un drum din județul Vrancea.
O pacientă a murit după ce ambulanța în care se afla s-a răsturnat. Foto: IPJ Vrancea

O pacientă cu COVID-19 care era transferată de la Buzău la Bacău a decedat, marţi seara, după ce ambulanţa cu care era transportată a intrat într-un cap de pod şi s-a răsturnat, pe E85, la Mărăşeşti, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Vrancea, potrivit Agerpres.

„Prin apel 112, a fost sesizat faptul că pe DN2-E85, la Mărăşeşti, o ambulanţă care transporta o pacientă s-a răsturnat pe partea carosabilă. Ambulanţa transfera pacienta de la Buzău la Bacău. Din nefericire, a rezultat decesul pacientei şi rănirea a două persoane care făceau parte din echipaj”, a precizat IPJ Vrancea.

Potrivit reprezentanţilor Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SAJ) Vrancea, pacienta era infectată cu virusul SARS-CoV-2 şi era transferată la Buhuşi cu ambulanţa, fiind intubată.

„Ambulanţa transporta un pacient COVID-19 pozitiv, intubat, spre Buhuşi. În urma accidentului, pacienta a murit, iar medicul de pe ambulanţă a suferit un traumatism cervical şi traumatism de membru inferior, fiind preluată şi transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Focşani. Şoferul şi ambulanţierul nu au suferit traume”, a declarat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al SAJ Vrancea, Marinela Preda.

Din primele verificări ale Poliţiei, în zona căii ferate care traversează DN2-E85, conducătorul ambulanţei a pierdut controlul direcţiei de mers şi s-a răsturnat, după care a intrat în coliziune cu un cap de pod aflat pe sensul opus de mers.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. 

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Brad Pitt și Ines de Ramon, gesturi de tandrețe în public. Și-au savurat cafeaua la o plimbare romantică pe...
Adevarul
Dilema incredibilă a unui român din Spania: „Am aflat că nu sunt tatăl copiilor mei, ce să fac?"
Newsweek
Ion Dichiseanu, adevăratul Don Juan al filmului românesc. A fost iubitul unei dive mondiale
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Modul inedit prin care se relaxează un porcușor de Guineea. Adoră ca stăpâna lui să-i cânte la pian
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...