Adrian Năstase a transmis către CSM o plângere împotriva lui Traian Băsescu

Data publicării:
basescu nastase crop 2 2449884-Mediafax Foto-Razvan Chirita - Copy

 

Sesizarea a fost postată și pe blogul personal.

Adrian Năstase susține că ar trebui să se verifice dacă afirmațiile făcute de Traian Băsescu la 6 ianuarie în privința lui au încălcat sau nu independența justiției. Este vorba despre următoarea afirmație: „Năstase a reuşit să instituie un sistem clientelar care a fost şi este extrem de greu de dizlocat”. 

Adrian Năstase susține că afirmația a fost de natură să influențeze justiția, având în vedere că la câteva ore completul de cinci judecători a pronunțat condamnarea sa definitivă la închisoare cu executare.

CSM va transmite cererea Inspecției judiciare, care va face un raport prin care va decide dacă afrmațiile reclamate încalcă sau nu independența justiției.  

Contactat de Digi24, avocatul lui Adrian Năstase, Ion Cazacu, a spus că nu este pregătit să facă declarații, pentru că nu are cunoștință despre acest demers al clientului său. 

Victor Ponta a criticat justiția, dar, potrivit consilierului său Gyorgy Frunda, nu poate fi acuzat de așa ceva

Consilierul premierului Gyorgy Frunda îi ia apărarea lui Victor Ponta în faţa Consiliului Suprem al Magistraturii. Gyorgy Frunda îi contrazice pe magistraţi - Victor Ponta nu a încălcat independența justiției prin declarațiile făcute la adresa lui Adrian Năstase. Mai mult, consilierul susține că premierul are dreptul să critice justiția, așa cum o fac și alți demnitari europeni.

Fostul senator Gyorgy Frunda consideră că declarațiile premierului Victor Ponta nu au cum să afecteze renumele justiției. „Da, Victor Ponta are dreptul să critice Justiţia, tot aşa cum are dreptul acesta Viktor Orban, premierul Ungariei. A spune că noi, Justiţia, suntem intangibili, nu cumva să ne critice cineva, pentru că aduce atingere independenţei noastre tinde spre o dominaţie inacceptabilă a Justiţiei într-un stat de drept”, a spus Frunda pentru RFI.

În urmă cu aproape o săptămână, Consiliul Superior al Magistraturii a stabilit că premierul Victor Ponta a încălcat independența justiției. Ancheta magistraților a pornit de la declarațiile făcute de premier chiar după condamnarea lui Adrian Năstase. Tot atunci Victor Ponta se plângea că, de un an și jumătate de când este la guvernare, a trimis zeci de rapoarte ale corpului de control la DNA, despre nereguli descoperite în ministere sau în alte instituții ale statului și care zac în sertarele procurorilor.

În faţa acuzaţiilor aduse de magistraţi, premierul a răspuns ironic: „Eu sunt liniștit că Justiția este atât de independentă încât în mod sigur nu poate fi influențată de nimeni, nici de cel care are cheile justiției, nici de mine, nici de dumneavoastră, de nimeni”.

Victor Ponta a susținut că Adrian Năstase este condamnat politic și a comparat cazul acestuia cu cel al fostului premier ucrainean, Iulia Timoşenko.

Premierul nu este singurul demnitar care a atacat decizia în cazul lui Adrian Năstase. Ministrul Marilor Proiecte Dan Şova a declarat la Digi 24 că Adrian Năstase a fost condamnat într-un dosar politic. Magistraţii au hotărât şi în cazul său că a fost încălcată independenţa Justiţiei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Unde a fost văzută Kate Middleton în plin tratament pentru cancer. Prinţesa de Wales a îngrijorat oamenii din...
Digi FM
Un bărbat beat a uitat ușa apartamentului deschisă, iar câinele său doberman a ieșit pe scară. Ce a făcut o...
Pro FM
Fiul lui Ștefan Bănică a răbufnit. Ce spune Radu despre carieră și tatăl său: „Nu m-a băgat Bănică în...
Film Now
Nicole Kidman și Zac Efron, scene fierbinți în cea mai nouă comedie romantică. Îi despart 20 de ani, dar au...
Adevarul
Temuta regină care a stăpânit Castelul Corvinilor. De ce nimeni nu îndrăznea să se apropie de el VIDEO
Newsweek
Putin va lovi 6 țări care oferă arme Ucrainei. Ce riscă România care permite tranzitul armamentului?
Digi FM
Un turist a fost obligat să plătească 2.500 de dolari înainte de a coborî de pe un vas de croazieră: “Suntem...
Digi World
5 semne care arată că mănânci prea multă sare. Organismul te atenționează când ai depășit cantitatea optimă
Digi Animal World
Turiștii din Italia sunt în alertă. Plajele au fost invadate de „viermele de foc”, care poate ajunge până la...
Film Now
Angelina Jolie, prima apariție de când fiicele ei, Shiloh și Vivienne, au renunțat la numele tatălui lor...
UTV
Madalina Ghenea a fost dur criticata dupa ce s-a postat dansand pe masa. “E jenant ce faci!”. Actrita a...