Aglomerație la spitale, în noaptea de Ajun: Cu 20% mai mulți pacienți la Urgențe

Data publicării:
medic spital getty-1

În camerele de gardă ale spitalelor din Bucureşti, sărbătoarea nu s-a simţit. Poate doar efectele acesteia, care au umplut unităţile de primiri urgenţe, după ce oamenii au exagerat cu mâncarea sau băutura.

La Spitalul Universitar au fost aduse cele mai grave cazuri, mai ales că unitatea sanitară a fost, în noaptea de Ajun, centrul de gardă pentru pacienţii cu infarct.

În general sunt gărzi foarte grele, cred că de azi dimineaţă am acoperit aproape toată patologia de urgenţă, n-am ratat absolut nimic”, spune Alina Vraciu, medic de gardă la UPU a Spitalului Universitar.

Nici la Spitalul Elias personalul medical n-a avut odihnă. Zeci de oameni şi-au petrecut noaptea de Ajun în camera de gardă.

Patologia este variată, predomină într-adevăr consumul excesiv de alimente, de alcool, agresiunile, victimele din agresiuni”, spune Gabor Postole, medic specialist de la Spitalul de Urgenţă Elias.

La nivelul tuturor unităţilor de primiri urgenţe, numărul pacienţilor a crescut azi-noapte cu 20% faţă de o seară obişnuită. Acesta a fost şi motivul pentru care şi la Serviciul de Ambulanţă personalul a fost la datorie.

S-au sistat concediile de odihnă, nu se dau recuperări, întregul efectiv este la serviciu ca să asigurăm asistenţa medicală de urgenţă”, a precizat Alis Grasu, managerul Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov.

50 de echipaje de urgenţă au fost scoase în teren, 18 de consultaţii şi nouă pentru transportul pacienţilor. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Cum reacționează Simona Țăranu la avansurile fotbaliștilor. „Nu e mit e realitate”
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Vezi cele mai frumoase glampinguri din Europa. 12 destinatii pentru o experienta inedita