UPDATE: Apelul la 112 prin care un bărbat a anunțat că ar fi opt cadavre într-un camion, în Timișoara, s-a dovedit fals

Data actualizării: Data publicării:
ancheta politie, banda nu treceti_INQUAM_PHOTOS_George_Calin
Foto: InquamPhotos/George Călin

A fost alertă la Timișoara, luni seară. Un bărbat a sunat la 112 și a anunțat că trupurile a opt persoane s-ar afla în remorca frigorifică a unui autotren, în apropiere de municipiu, pe drumul spre Arad. Autoritățile au constatat că a fost vorba de un apel fals, iar acum este căutat cel care a înșelat autoritățile.

Actualizare 22:45. Apelul la 112 a fost fals, au informat polițiștii. Forțele de intervenție au verificat porțiunea de autostradă atât spre Arad cât și spre Remetea Mare, însă până la această oră nu găsit autotrenul descris prin apelul la 112. Echipajele de prim-ajutor au fost retrase la bază, iar în zonă au rămas polițiștii, care încearcă acum să dea de urma celui care a făcut apelul fals.


Actualizare 21:35. Potrivit surselor Digi24, bărbatul care a sunat la 112 părea să fie în stare avansată de ebrietate. Acesta a spus că într-o parcare aflată în zona aeroportului, pe autostrada A1, se afla un TIR, iar în interiorul vagonului tractat se află 7-8 persoane decedate. Informația nu se confirmă momentan, fiind efectuate verificări.


Știrea inițială:

Alerta a fost dată în jurul orei 20:20, prin numărul de urgență 112. Din primele informații de la fața locului, citate de tion.ro, se pare că în remorca frigorifică a unui autotren ce se deplasa pe drumul Timișoara-Arad, pe sensul spre Arad, ar fi mai multe trupuri neînsuflețite.

Potrivit sursei citate, ar fi vorba de opt oameni decedați.

Poliția, pompierii și echipaje de ambulanță cercetează șoseaua pentru a confirma apelul prin 112. Bărbatul care a sunat la numărul de urgență nu a precizat o locație exactă, precizând către dispeceratul 112 doar faptul că 7-8 oameni morți se află în remorca unui autotren de la marginea Autostrăzii A1, porțiunea dintre Timișoara și Arad.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...