Bisericile fortificate, în pericol din cauza reparaţiilor de mântuială

Data publicării:
biserica fortificata chirpar wikipedia

Acoperişul bisericii fortificate din Chirpăr, vechi de un secol, arată acum de parcă a fost cârpit. Ţiglele lucrate manual au fost sparte de muncitori şi înlocuite pe alocuri cu unele noi, de o culoare diferită.

„Sunt țigle care sunt între 100 și 200 de ani. Nu asta-i foarte important, important este că ele ar fi putut să fie și inscripționate. Am găsit foarte multe țigle inscripționate, cu valoare istorică. Avem un muzeu pentru așa ceva. Iar aici se aruncă, efectiv, de pe acoperiș”, a spus Eugen Vaida, restaurator.

Restauratorilor care s-au adunat în faţa bisericii în semn de protest li s-au alăturat și câțiva localnici.

„Și eu însumi sunt țăran, dintr-un sat din Transilvania, din Moșna, și fac și turism. La mine în gospodărie vin grupuri de turiști toată vara. De fapt, aproape tot anul. Și se strică peisajul, în felul ăsta, dacă se amestecă industrialul cu tradiționalul”, spune un localnic.

Revolta lor este împărtăşită şi de Prinţul Charles al Marii Britanii. Într-un mesaj de anul acesta, el și-a declarat îngrijorarea față de intervențiile moderniste în arhitectura acoperișurilor din Transilvania.

„Acoperişurile din vechile sate saxone din Transilvania sunt parte integrată a peisajului şi o sursă constantă de încântare şi inspiraţie pentru mine şi mulţi alţii. Este foarte descurajator când integritatea unei străzi sau a unui sat întreg este stricată de reabilitarea greşită a clădirilor tradiţionale”, a spus Prinţul Charles.

Reprezentanții Bisericii Evanghelice se scuză şi spun că nu pot repara cum scrie la carte toate fortificațiile pe care le au în grijă.

„Asta-i o intervenție de urgență, ca să nu mai plouă, să cadă tavanul. În rest, restaurarea trebuie făcută, gândit proiect și bani și... ceea ce înseamnă mulți bani pentru așa ceva”, a spus Marius Bija Kenst, reprezentant al Bisericii Evanghelice.

Decizia reprezentanţilor bisericii este însă cu atât mai surprinzătoare cu cât o bucată de țiglă tradițională, făcută manual, costă 50 de bani, iar cea industrială costă de trei ori mai mult. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...