„CA-N FILME”. Tudor Chirilă a făcut pregătire cu antrenorul trupelor israeliene antitero

Data publicării:
tudor 20chirila 201-47119

Emisiunea “Ca-n filme”, producţia de televiziune care şi-a obişnuit deja publicul cu toate noutăţile din domeniu, cu regizorii şi actorii momentului invitaţi, a pregătit pentru această duminică o nouă ediţie specială. Invitatul rubricii „Interviu” este muzicianul şi actorul Tudor Chirilă care vorbeşte, în premieră, despre rolul din cel mai recent film al său, ce va avea lansarea în România în această primăvară.

Chirilă povesteşte că a luat acel casting pur şi simplu pentru că regizorului grec i-a plăcut foarte mult privirea lui foarte intensă. „Acum, în ultimul film pe care l-am facut în Grecia, am luat o proba pentru un şef de bandă, de spărgători, multinaţională, eu fiind român, şi ceilalţi erau greci, bulgari şi albanezi. Şi eu eram şeful de bandă. Şi am repetat la Atena înainte, după care tot acolo am filmat, şi nu ştiu, presupun că omul acolo m-a văzut. Mi-a zis: eu am nevoie de privirea asta foarte intensă. Zicea că am o privire extrem de intensă care lui îi place foarte mult şi că are nevoie, mai ales într-o scenă de final de privirea asta, şi că a căutat peste tot şi că ăsta e personajul.”

Ceea ce i-a plăcut cel mai mult din toată această colaborare a fost lucrul cu regizorul grec, Yorgos Tsemperopoulos pe care l-a descris ca fiind un profesionist ce nu lasă nimic la voia întâmplării. „Ce a fost foarte interesant este că am repetat foarte multe scene care n-aveau nicio legătură cu filmul, tocmai ca să ne înţelegem personajele. Şi ajungem aicea la cum lucrează un regizor. Ăsta e un regizor care mie mi-a plăcut extrem de mult. Un regizor care nu lasă nimic la voia întâmplării şi care a propus să facem scene care nu sunt în film, tocmai ca să înţelegem personajele.

Ba am făcut şi nişte pregătire cu un antrenor al echipelor de antitero israeliene. Şi o tehnică făcută de ăia foarte dură, extrem de dură. Şi ne-am întâlnit toţi cinci, toţi actorii din gang, şi am repetat, am făcut doua zile de antrenamente, cu ăştia, cu lovituri, ca atunci când intrăm în casă să fim foarte siguri pe noi”, a spus Tudor Chirilă.

Nemulţumirile artistului legate de modul în care este distribuit de regizori, ce şi-ar dori să joace în viitorul apropiat dar şi planurile sale pentru anul 2013, toate în ediţia de duminică, ora 20.20, la „Ca-n filme”, pe Digi24.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Unirea Ungariei cu România, o propunere surprinzătoare de acum un secol sub regele Ferdinand. „N-avem de dat...
Digi FM
Regele Felipe al VI-lea al Spaniei, „devastat și distrus” de aventura soției lui: „Știa că îl înșela în timp...
Pro FM
Fiul lui Ștefan Bănică a răbufnit. Ce spune Radu despre carieră și tatăl său: „Nu m-a băgat Bănică în...
Film Now
Secretul unei prietenii de aproape 20 de ani, la Hollywood. Ryan Reynolds și Hugh Jackman, despre cât de mult...
Adevarul
Temuta regină care a stăpânit Castelul Corvinilor. De ce nimeni nu îndrăznea să se apropie de el VIDEO
Newsweek
1.200 lei în plus la pensie la recalculare, deși a muncit numai 31 ani. Câte puncte a realizat?
Digi FM
Un turist a fost obligat să plătească 2.500 de dolari înainte de a coborî de pe un vas de croazieră: “Suntem...
Digi World
5 semne care arată că mănânci prea multă sare. Organismul te atenționează când ai depășit cantitatea optimă
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Angelina Jolie, prima apariție de când fiicele ei, Shiloh și Vivienne, au renunțat la numele tatălui lor...
UTV
Madalina Ghenea a fost dur criticata dupa ce s-a postat dansand pe masa. “E jenant ce faci!”. Actrita a...