Carnavalul de la Mamaia nu se mai organizează

Data publicării:

Prin faimosul şi controversatul carnaval de la Mamaia, Radu Mazăre voia să transforme staţiunea într-un fel de Rio de Janeiro autohton. Acum, că primarul e şi arest, şi suspendat, distracţia cu dansatoare şi care alegorice e sub semnul întrebării.

Toţi cei 22 de consilieri care au fost la şedinţa de astăzi au fost de acord cu propunerea înlocuitorului lui Radu Mazăre. Proiectul prevede că niciun club nu mai e obligat să aibă propriul car alegoric, iar Primăria Constanţa nu va mai organiza carnavalul. Asta după ce, anul trecut, instituţia a plătit 50.000 de euro pentru a avea propria platforma pentru defilare.

„În loc să investească în infrastructura care să ajute operatorii economici să promoveze turismul în Mamaia, Primăria a cheltuit banii pe acest cult al personalității”, a spus Radu Matei, consilier local.

„2014 a fost un vârf în ceea ce a însemnat implicarea în acțiunile de promovare, un vârf pe care primarul Radu Mazăre și l-a asumat. Atâta vreme cât domnia sa se află în imposibilitate personală de a face acest proiect să continue, Consiliul Local nu a mandatat pe nimeni altcineva, iar eu nu am de gând să fac acest lucru”, a spus Decebal Făgădau, primarul interimar al municipiului Constanța.

„Pentru un primar, pentru un oraș foarte mare de provincie, să danseze cu femei goale și să instige oamenii la desfătare mi se pare mizerabil, mi se pare defăimător”, spune unul dintre constănțeni.

„Mi s-a părut o mascaradă pentru Constanța”, spune o localnică.

Dacă localnicii sunt mulţumiţi, patronii de cluburi speră să poată continua tradiţia pe cont propriu.

Nu știu dacă acum s-ar mai putea realiza un asemenea show sau o defilare grandioasă, pentru că, aicea, e multă muncă în spate și cu multă, multă organizare; cu secunde, cu minute, cu implicat o groază de organe, cât poliție”, a spus Ionuț Budi, patron club.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
Nouă fază dură a războiului din Ucraina. Rusia atacată cu arme din Vest de soldați antrenați de NATO
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...