Câștig pentru traficanți: 12.000 de dolari de la fiecare imigrant

Data publicării:
harta traficant

Procurorii şi poliţiştii au descins la locuinţele membrilor unei grupări şi au ridicat documente, dar şi alte probe. Gruparea ar fi ajutat zeci de migranţi din Siria şi Irak să treacă fraudulos mai multe frontiere din Europa.

Călăuzele au ales două rute. Imigranții au fost îndrumaţi, susţin anchetatorii, fie spre Turcia, fie spre Cipru. Drumul a continuat apoi fraudulos până în Bulgaria. Unii au plătit câte o mie de euro pentru acte de identitate false ca să pară că intră legal în România. Cei care nu au avut bani s-au ascuns în diverse mijloace de transport şi au ajuns în ţara noastră prin Giurgiu.

Suspecţii români i-ar fi cazat pe migranţi într-un hotel din Bucureşti şi într-o casă din Voluntari. Şederea pe teritoriul României era scurtă. Aici s-ar fi făcut planul pentru restul traseului. Cei acuzaţi ar fi luat legătura şi cu un cetăţean turc, şofer pe un autocar de transport.

„Autocarul ieşea din România pe la punctul de trecere din Cenad. Cei care aveau documente false bulgăreşti, treceau fără probleme în Ungaria. Cei care nu îşi permiteau aceste acte stăteau ascunşi în remorcă sau chiar sub maşinile de transport. Ţinta lor era să ajungă în ţări precum Austria, Germania, Anglia, Suedia și Norvegia”, relatează reporterul Digi24 Bogdan Ocnaru.

Ar fi câştigat până la 12.000 de dolari de la fiecare migrant care ajungea în Occident. Banii ar fi fost împărţiţi între cei cinci membri ai rețelei. Ofiţerii de la crimă organizată, poliţiştii de frontieră şi procurorii DIICOT au reuşit să infiltreze un investigator sub acoperire. Suspecţii au fost urmăriţi şi prinşi atunci când s-ar fi pregătit să ajute alţi migranţi. În ultima jumătate de an, autorităţile române au prins zeci de astfel de grupări. De fiecare dată, românii sunt ajutaţi de cetăţeni turci, irakieni sau bulgari să pună pe picioare reţelele.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Primul medicament pentru regenerarea dinților, aprobat pentru teste pe oameni
Digi FM
Recordul Adrianei Iliescu, la un pas de a fi doborât de o femeie din Italia. La ce vârstă înaintată a devenit...
Pro FM
Taylor Swift, după zvonurile potrivit cărora Lady Gaga ar fi însărcinată: „E iresponsabil să comentezi despre...
Film Now
Jennifer Lopez dezminte zvonurile despre divorț și neagă faptul că ar avea probleme în căsnicie: „Există...
Adevarul
A fost descoperită cauza majoră a bolii inflamatorii intestinale
Newsweek
Cât trebuie să fi lucrat pentru 4.000 lei pensie la recalculare? Ce indice de corecție trebuie să ai?
Digi FM
VIDEO Cum să prevenim burnout-ul: Andreea Raicu dezvăluie secretele echilibrului între muncă și viața...
Digi World
Semnul de pe unghii pe care nu trebuie să-l ignori: "Ar putea fi o formă gravă de cancer de piele"
Digi Animal World
Turiștii din Italia sunt în alertă. Plajele au fost invadate de „viermele de foc”, care poate ajunge până la...
Film Now
Martin Lawrence, despre motivul pentru care a refuzat oferta lui Jackie Chan de a juca alături de el în Rush...
UTV
Halsey s-a luptat in secret cu doua boli grave: “Ma consider norocoasa ca sunt in viata”. Imagini emotionante...