Căutătorii de aur de la Roșia Montană, anchetați

Data publicării:
aur

Mai bine de cinci ore, poliţiştii şi procurorii din Alba au scotocit zeci de case din Roşia Montană, dar şi din judeţele Mureş, Cluj şi Bihor. Anchetatorii au căutat probe şi în sediile unor societăţi care vând şi cumpără aur. Potrivit anchetatorilor, 48 de persoane ar fi exploatat ilegal aur, în perioada 2013-2015, din galeriile miniere sau haldele aflate în conservare în localitatea Roşia Montană.

Persoanele extrăgeau aurul din zăcământul aurifer colectat din zona Roşia Montană, ulterior îl valorificau fie la bijuterii, fie prin casele de amanet. Urmează să se stabilească cantitatea de aur valorificată”, a declarat Luminiţa Prodan, purtător de cuvânt al IPJ Alba.

În timpul controalelor, oamenii legii au găsit dispozitive artizanale de căutare a aurului, precum şi saci cu steril din care era extras metalul preţios. Totodată, a fost confiscat un kilogram şi jumătate de aur. Cele mai multe dintre persoanele bănuite de evaziune fiscală, furt şi spălare de bani sunt de etnie romă. Liderul romilor din Roşia Montană spune că oamenii nu căutau aur, ci fier vechi.

Ne-am trezit la ora 6 fără zece că au venit poliţiştii şi au început o percheziţie, din care nu ne-au anunţat decât că au fost trecuţi pe listă vreo 48 de oameni şi au început căutările. Ei nu căutau aur, ci fier vechi şi câte o bucată de aluminiu”, a spus Horia Nuţa, preşedintele romilor Roşia Montană

Procurorii spun că prejudiciul estimat în acest caz se ridică la peste 600.000 de lei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Andreea Tonciu și-a cheltuit toți banii câștigați din televiziune la ghicitoare: „Le știam pe toate din...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Vezi cele mai frumoase glampinguri din Europa. 12 destinatii pentru o experienta inedita