Cazul polițiștilor bătuți și sechestrați în Vâlcea. Ce transportau în dubă agresorii

Data publicării:
politisti batuti
Doi tineri polițiști au fost bătuți și sechestrați în Vâlcea de indivizi cărora le ceruseră să oprească vehiculul pentru o verificare.

Doi tineri polițiști din Vâlcea au fost desfigurați, dezarmați și amenințați cu propriile pistoale de suspecții a căror mașină o urmăreau și după care au tras nouă gloanțe. Un alt echipaj a venit în ajutorul agenților îngenunchiați de agresori și i-a salvat. Bătăușii au fugit apoi, dar au fost prinși în scurt timp și reținuți pentru 24 de ore. Atenție, sunt imagini care vă pot afecta emoțional!

Ei sunt tinerii care au umplut de sânge doi agenți care abia au terminat școala de poliție. Bătăușii mergeau cu duba plină de porci când polițiștii le-au făcut semn să oprească pentru o verificare de rutină. Au accelerat însă și au încercat să scape de oamenii legii. După câțiva kilometri, suspecții au frânat brusc: ajunseseră acasăPlini de curaj pe terenul lor, au tăbărât pe agenții fără experiență. I-au amenințat cu pistolul la tâmplă, ba chiar au apăsat trăgaciul unui pistol, însă încărcătorul era gol, spun sindicaliștii de la Europol. În urma agresiunii, cei doi polițiști au suferit vătămări corporale grave (traumatisme cranio-faciale, fractură piramidă nazală și arcadă), fiind transportați la CPU Drăgășani.

Aflați acum în arest, tinerii sunt sunt acuzați de ultraj, lipsire de libertate, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor. După acest incident, ministrul de interne i-a cerut șefului Poliției să își trimită adjunctul la inspectoratele județene, ca să se asigure că așa ceva nu se mai întâmplă pe viitor.

„Nu vorbim de un control, ci de sprijin profesional pe care IGPR trebuie să îl acorde structurilor din teritoriu, pentru evitarea situațiilor critice”, a precizat Monica Dajbog, purtător de cuvânt al MAI.

Incidentul grav a fost alimentat și de procurorii care de multe ori clasează dosare în care polițiștii sunt agresați, susțin sindicaliștii.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Unde a fost văzută Kate Middleton în plin tratament pentru cancer. Prinţesa de Wales a îngrijorat oamenii din...
Digi FM
Un bărbat beat a uitat ușa apartamentului deschisă, iar câinele său doberman a ieșit pe scară. Ce a făcut o...
Pro FM
Fiul lui Ștefan Bănică a răbufnit. Ce spune Radu despre carieră și tatăl său: „Nu m-a băgat Bănică în...
Film Now
Nicole Kidman și Zac Efron, scene fierbinți în cea mai nouă comedie romantică. Îi despart 20 de ani, dar au...
Adevarul
Temuta regină care a stăpânit Castelul Corvinilor. De ce nimeni nu îndrăznea să se apropie de el VIDEO
Newsweek
Putin va lovi 6 țări care oferă arme Ucrainei. Ce riscă România care permite tranzitul armamentului?
Digi FM
Un turist a fost obligat să plătească 2.500 de dolari înainte de a coborî de pe un vas de croazieră: “Suntem...
Digi World
5 semne care arată că mănânci prea multă sare. Organismul te atenționează când ai depășit cantitatea optimă
Digi Animal World
Turiștii din Italia sunt în alertă. Plajele au fost invadate de „viermele de foc”, care poate ajunge până la...
Film Now
Angelina Jolie, prima apariție de când fiicele ei, Shiloh și Vivienne, au renunțat la numele tatălui lor...
UTV
Madalina Ghenea a fost dur criticata dupa ce s-a postat dansand pe masa. “E jenant ce faci!”. Actrita a...