„Cel mai închis drum” din România

Data publicării:
transf

Frumuseţea drumului aflat la peste 2.000 de metri rămâne ascunsă ochilor turiştilor opt luni pe an. Aproape toți miniștrii Transporturilor au vorbit despre reabilitarea Transfăgărășanului, pentru ca drumul să rămână deschis tot anul. Vara trecută, CNADNR a lansat chiar o procedură de atribuire a contractului pentru un studiu de fezabilitate care să identifice cele mai bune soluții în acest sens. Cinci companii - patru românești și una din Spania - au depus oferte.

Răspuns CNADNR la solicitarea Digi24: „Procedura de atribuire a fost anulată în conformitate cu art. 209 alin. 1 lit. a) din OUG nr. 34/2006 deoarece au fost depuse numai oferte neconforme şi/sau inacceptabile”.

Firmele nu au contestat decizia CNADNR, dar nici Compania nu a reluat procedura de atribuire a contractului de aproape trei milioane de lei fara TVA. Aşa se face că, deşi este printre cele mai frumoase drumuri din lume, Transfăgărăşanul stă închis trei sferturi din an, din cauza căderilor de pietre și a instabilității versantului în care a fost croit.

Copertinele realizate în prezent nu asigură siguranță iar în sezonul rece avalanșele sunt frecvente. Drumul este acoperit până în miezul verii cu zăpadă. Turiștii care vor să ajungă la cota doua mii, în zona Bâlea Lac, își lasă mașinile în parcare.

Drumul cu telecabina costă 60 de lei de persoană. În plus, doar 14 persoane pot urca simultan în telecabină.

Închiderea traficului îi afecteaza şi pe proprietarii localurilor din zonă.

Lidia Bădilă, PR resort turistic: „Fără îndoială că reabilitarea Transfăgărășanului ar duce la dezvoltarea turismului, atât la Bâlea Lac, dar și în toată zona, în munții Făgăraș. Pe noi, pe operatorii turistici din zonă ne afectează faptul că drumul se închide la 1 noiembrie și asta din cauză că nu se mai poate face accesul cu mașina și, automat, numărul turiștilor care urcă la 2.000 de metri altitudine scade considerabil”.

Şoseaua construită la începutul anilor 70 nu a mai fost modernizată de 15 ani. Frumuseţea drumului şi a celor cinci tuneluri a depăşit cu mult graniţele ţării.

Transfăgărăşanul a fost şi gazda primei ediţii a unui sezon din emisiunea „Fifth Gear”, difuzată anul trecut de canalul History. Episodul a fost difuzat atât în Marea Britanie, cât şi în România. Un episod la fel de spectaculos a fost realizat și de cei de la „Top Gear”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...