Centrul pentru Combaterea Antisemitismului: Moscheea din Bucureşti riscă să devină centru pentru susţinerea terorismului

Data publicării:
moschee mangalia 08-07-2015

Foto: Wikipedia

Centrul pentru Monitorizarea şi Combaterea Antisemitismului lansează un avertisment privind încercări probabile de a transforma acest proiect ambiţios într-un centru folosit de elemente radicale islamice ca bază regională pentru activităţi antisemite, anticreştine, antidemocratice şi teroriste”, afirmă Maximillian Marco Katz, directorul fondator al MCA România.

S-a demonstrat în întreaga lume că moscheile şi universităţile islamice sunt implicate frecvent în activităţi de promovare şi susţinere a terorismului, a antisemitismului şi a violenţelor împotriva evreilor şi creştinilor”, atrage atenţia Maximilian Marco Katz.

MCA îndeamnă Guvernul României să nu iniţieze proiectul privind construirea complexului cultului musulman „fără a investiga mai întâi sursele de finanţare” şi entităţile aflate în spatele acestei iniţiative.

Citiți și: Planul celei mai mari moschei din România. Traian Băsescu, contrazis de Muftiul României
Victor Ponta, despre Traian Băsescu: Regret că există iresponsabili care se joacă cu pacea, respectul și solidaritatea interconfesională


Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
Nouă fază dură a războiului din Ucraina. Rusia atacată cu arme din Vest de soldați antrenați de NATO
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Motivul pentru care un bărbat l-a rugat pe vecinul său să nu-și mai lase pisicile să stea la fereastră: „Îmi...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...