Cinci focare de oreion monitorizate de DSP în licee și colegii din județul Suceava

Data publicării:
elevi clasa scoala 1

Sursa citată a precizat că, în primele zece luni ale acestui an, în județ s-au înregistrat 143 de cazuri de parotidită epidemică (n.r.- oreion), dintre care 57 cazuri au fost diagnosticate în cursul lunii octombrie.

Potrivit lui Zorescu, noul focar de oreion, care include cinci cazuri, s-a înregistrat la Liceul Tehnologic nr.1 din Câmpulung Moldovenesc.

Alte patru focare de oreion sunt în evoluție la Colegiul Silvic „Bucovina” și Colegiul Național „Dragoș Vodă” din Câmpulung Moldovenesc, cu câte 12 cazuri, precum și la Colegiul Național „Nicu Gane” și Colegiul „Vasile Lovinescu” din Fălticeni, cu 21, respectiv 18 cazuri.

Totodată, Zorescu a spus că în Secția de Boli Infecțioase a Spitalului Județean de Urgență Suceava au fost internați doi pacienți cu suspiciune de meningită urliană, o complicație a oreionului, unul în vârstă de 15 ani din Molid iar altul în vârstă de 21 de ani din Plopeni.

Potrivit adjunctului DSP Suceava, cele mai multe cazuri de îmbolnăvire s-au înregistrat în rândul adolescenților din clasele a XI a și a XII a, cărora nu li s-a administrat vaccinul ROR, în condițiile în care campania de vaccinare a fost introdusă din anul 2006.

Focarele de oreion în evoluție sunt supravegheate de autoritățile sanitare, în unitățile de învățământ vizate fiind efectuat zilnic triajul elevilor.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Oprah Winfrey, internată de urgență. Care este starea celebrei prezentatoare TV
Digi FM
Cât plătește Nicușor Dan chirie pentru apartamentul din București: „Avem o cameră și două dormitoare la...
Pro FM
Dakota Johnson și Chris Martin, relație cu despărțiri și împăcări. Ce s-a aflat despre actriță și solistul de...
Film Now
Robert De Niro, îndrăgostit lulea de iubita lui cu 35 de ani mai tânără. Actorul nu s-a oprit din zâmbit în...
Adevarul
Rezultate alegeri locale 2024. Suceava: Tânărul care l-a învins pe Gheorghe Flutur. S-a înscris în PSD din...
Newsweek
Ce pensie primești la recalculare dacă ai muncit pe salariu mediu timp de 35 sau 45 de ani?
Digi FM
Anca Molnar, make-up artistul vedetelor, a murit la doar 35 de ani. Tânăra fusese diagnosticată cu o formă...
Digi World
Cel mai bun moment al zilei pentru a face sport pentru a scădea nivelul zahărului din sânge. E valabil mai...
Digi Animal World
Cum arată cu adevărat o furnică. Fotografia care a cucerit internetul: „E incredibil! Pare un monstru”
Film Now
Motivul real pentru care Jennifer Lopez și Ben Affleck și-au scos la vânzare conacul din Los Angeles...
UTV
(VIDEO) Manelistul Babasha a cantat la concertul Coldplay de pe Arena Nationala. Publicul a huiduit