CJ Cluj şi o firmă de construcţii s-au dat reciproc în judecată şi au uitat de reabilitarea unui drum

Data publicării:
drumcluj

Este vorba chiar despre şoseaua care leagă satul natal al fostului premier Emil Boc, Răchiţele, de localitatea Ponor. Problema este că şi ce s-a făcut este de mântuială: zidurile de protecţie au fost plătite, dar ele nu există, iar podurile n-au structuri de susţinere.

Drumul spre Parcul Naţional Apuseni îi sperie pe turişti şi îi aduce la disperare pe localnici.

Lucrările de reabilitare sunt abandonate de doi ani, după ce un control al Consiliului Judeţean a ajuns la concluzia că zidurile de protecţie ale drumului au fost reduse la jumătate. iar unele poduri nu au structură de rezistenţă.

Constructorul susţine că a primit de la Consiliul Judeţean un proiect tehnic greşit. Proiectul a fost făcut în 2007, dar lucrarile au început în 2010 iar starea drumului şi a podurilor se degradase mult între timp.

Consiliul Judeţean spune că şi-a asumat această greşeală şi a alocat, separat, 12 milioane de lei din bugetul propriu pentru lucrările suplimentare. Asta nu i-a mulţumit pe patronii firmei de construcţii, care cer returnarea garanţiei de participare la licitaţie, în valoare de 3 milioane de lei. Cele două părţi s-au dat reciproc în judecată şi au ajuns cu reclamaţii la DNA.

Suntem cu un contract reziliat, suntem în instanţă pe partea civilă cu ei şi suntem bineînţeles şi pe partea penală la DNA. Dacă se constată în mod definitv prin hotărârea instanţei că este vorba de o fraudă vom pierde absolut toţi banii”, spune Mariana Raţiu, director executiv al Consiliului Judeţean Cluj.

Din cauza tuturor acestor probleme, proiectul riscă să piardă finanţarea europeană iar Consiliul Judeţean va trebui să returneze cei 27 de milioane de lei pe care i-a cheltuit deja.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
Nouă fază dură a războiului din Ucraina. Rusia atacată cu arme din Vest de soldați antrenați de NATO
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...