Caz cutremurător la Cluj: Un copil de 6 ani a povestit la grădiniță că a văzut cum tatăl lui a omorât un om. Apoi a dat detalii macabre

Data actualizării: Data publicării:
copil

Un copil de aproape 6 ani a povestit la grădiniță cum tatăl lui a omorât un om, căruia i-ar fi tăiat o mână și organul sexual, pe care le-ar fi aruncat la câini. Crima a avut loc în județul Bistrița-Năsăud, iar părinții copilului au fost condamnați pentru omor și profanare de cadavre, potrivit Mediafax.

Curtea de Apel Cluj a condamnat definitiv doi concubini din localitatea Aluniș, județul Bistrița-Năsăud, acuzați de omor și profanarea de cadavre sau morminte, la 15 ani și 8 luni de închisoare, respectiv 13 ani de închisoare. Instanța din Cluj a respins apelurile la sentința inițială dată de Tribunalul Bistrița-Năsăud. În acest caz a mai fost condamnat pentru omor, la 14 ani și 4 de luni de închisoare, încă un bărbat, prieten al celor doi.

Potrivit rechizitoriului întocmit de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud, în 30 august 2017 polițiștii s-au sesizat după ce, pe un teren agricol amplasat pe raza satului Aluniș, a fost găsit un craniu uman, care aparținea unui bărbat de 40 de ani dat dispărut din data de 17 iulie.

„Cel mai probabil în seara zilei de 17 iulie 2017, la locuința inculpatului T.P. din satul Aluniș, unde se afla acesta împreună cu concubina sa, inculpata I.A.V., I.L. și alte persoane, a venit victima, și pe fondul consumului de băuturi alcoolice, acesta din urmă i-a reproșat inculpatei că nu s-a mai întâlnit cu el pentru a întreține raporturi sexuale. În acest moment a intervenit T.P. replicând că întreține relații cu I.A.V. de mai mult timp, astfel că între cele două persoane a izbucnit un conflict verbal care a degenerat rapid în violențe fizice, victima fiind lovită de către T.P. cu pumnul în față, căzând pe unul din paturile aflate în încăpere”, se mai arată în rechizitoriu.

Procurori: Cei doi concubini a secționat cu o drujbă cadavrul victimei

Procurorii susțin că victima a fost lovită de cei doi bărbați cu pumnii și cu picioarele, de mai multe ori, iar femeia a lovit cu o bucată din lemn.

„Inculpații se aflau sub influența băuturilor alcoolice, iar I.L. a lovit la rândul său victima, fiind nemulțumit pentru că aceasta îi luase o vită cu mai mulți ani în urmă, animal pe care nu i-l mai restituise. Victimei i s-au aplicat lovituri inclusiv în timp ce era culcată pe pat și nu era capabilă în acele momente să se apere din cauza stării de ebrietate în care se afla. De asemenea, din probele administrate rezultă că victima a fost și proiectată în pereții imobilului, fiind lovită cu capul de pereți. După ce victima a fost astfel lovită, agresorii s-au culcat, a doua zi constatând că aceasta a decedat”, au mai susținut procurorii.

Aceștia au precizat că unul dintre cei doi concubini a secționat cu o drujbă cadavrul victimei - organul sexual, o mână și capul, primele două segmente de corp fiind date câinelui „Bobi” să le mănânce, după care, ajutat de prietenul său, a pus corpul victimei într-o pătură și l-a aruncat la 900 de metri de casă.

„Cei doi concubini au trei copii minori iar unul dintre ei, în vârstă de 5 ani și 10 luni, a povestit la grădiniță despre faptul că l-ar fi văzut pe tatăl său când l-a ucis pe un bărbat. Minorul a mai relatat că tatăl său i-ar fi tăiat victimei o mână și organul sexual și le-ar fi aruncat la câini, iar restul corpului victimei ar fi îngropat-o într-un pârâu”, se mai arată în rechizitoriu.

După ce a scăpat de cadavru, bărbatul a aruncat patul pe care zăcuse victima și a spălat sângele din casă.

Editor web: Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
Nouă fază dură a războiului din Ucraina. Rusia atacată cu arme din Vest de soldați antrenați de NATO
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...