CONSTANŢA. Un preot beat a provocat un accident soldat cu trei răniţi

Data publicării:
0102 20preot 20beat-47012

Valeriu Roman are 49 de ani şi este preot la Biserica "Sf. Mina" şi consilier cultural al Arhiepiscopiei Tomisului. Joi după-amiază, după multe pahare de băutură, preotul s-a urcat la volan şi a pornit liniştit la drum.

La un moment dat, când a ajuns lângă o trecere de pietoni, a pierdut controlul volanului şi a intrat direct pe contrasens, unde a izbit două maşini. În urma accidentului, unul dintre şoferi şi doi copii au ajuns la spital.

Preotul a fost testat de poliţiştii Serviciului Rutier Constanţa, fiind depistat cu o alcoolemie de 0,96.

La câteva ore după incident, reprezentanţii Arhiepiscopiei Tomisului au anunţat că preotul a fost suspendat din toate funcţiile.

„Permanenţa Consiliului Eparhial, convocată în regim de urgenţă, a luat decizia suspendării preotului atât din calitatea de preot slujitor, cât şi din funcţia de consilier cultural pe care o avea în cadrul instituţiei noastre”, se arată într-un comunicat al Arhiepiscopiei Tomisului.

Chiar dacă tcmai produsese un accident, slujitorul Domnului nu s-a ferit să facă scandal în faţa agenţilor de la Poliţia Rutieră, lucru confirmat chiar de către superiorii săi.

Acum, preotul a rămas fără permis şi s-a ales cu un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi conducerea unui autoturism în stare de ebrietate.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Unirea Ungariei cu România, o propunere surprinzătoare de acum un secol sub regele Ferdinand. „N-avem de dat...
Digi FM
Regele Felipe al VI-lea al Spaniei, „devastat și distrus” de aventura soției lui: „Știa că îl înșela în timp...
Pro FM
Fiul lui Ștefan Bănică a răbufnit. Ce spune Radu despre carieră și tatăl său: „Nu m-a băgat Bănică în...
Film Now
Cine va juca în „Knives Out 3”. Rian Johnson revine ca regizor pentru „Wake Up Dead Man”
Adevarul
Ion Ţiriac a pus ochii pe un castel cu o istorie aparte. Cine este îngropat în curte și cât l-ar costa pe...
Newsweek
VIDEO Panică în Marea Neagră. Putin trimite 3 nave cu rachete care trag la 2.000 km. Ce misiune au?
Digi FM
Cel mai bătrân român a împlinit 111 ani. Ce aliment neobișnuit mănâncă bărbatul care a doborât mai multe...
Digi World
5 semne care arată că mănânci prea multă sare. Organismul te atenționează când ai depășit cantitatea optimă
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Ce a dus la erodarea căsniciei lui Ben Affleck cu Jennifer Lopez. „Luna de miere s-a încheiat”. JLo ar fi...
UTV
Madalina Ghenea a fost dur criticata dupa ce s-a postat dansand pe masa. “E jenant ce faci!”. Actrita a...