Crima de la metrou. Avocat: Magdalena Șerban regretă fapta

Data actualizării: Data publicării:
criminala bun magdalena serban

Magdalena Șerban, femeia suspectată că a împins o tânără pe șinele metroului la stația Dristor, marți seara, a fost adusă astăzi la Parchetul Capitalei. Ea se afla la Spitalul penitenciar Jilava.

Potrivit avocatului suspectei în crima de la metrou, femeia a fost dusă la Parchet pentru a-și da acordul pentru expertiza psihiatrică. Magdalena Șerban a semnat că este de acord, iar rezultatele sunt așteptate săptămâna viitoare.

Avocatul ei a mai spus că femeia a declarat că regretă faptele comise.

"S-a dispus efectuarea unei expertize psihiatrice. Considerăm că este în interesul acesteia, pentru a se constata pe cale legală, dacă avea sau nu discernământul faptelor comise în ziua respectivă. Nu avem un document oficial în privinţa internării la Psihiatrie. Restul detaliilor nu s-au discutat astăzi. Ea este de acord cu efectuarea expertizei, conştientizând atât cât a putut conştientiza că ar fi sau nu ar fi în avantajul său. Da, regretă şi chiar a spus la un moment dat că preferă să fie moartă, conştientizând ce s-a întâmplat. Restul detaliilor le vom afla pe parcurs", a menționat avocata Magdalenei Şerban.

Procurorii au decis să facă o expertiză psihiatrică medico-legală în cazul Magdalenei Șerban, pentru a stabili dacă aceasta a avut discernământ în cazul agresiunilor de la metrou.

Marți seara, o tânără în vârstă de 25 de ani a murit, în staţia de metrou Dristor, după ce a fost împinsă de o femeie. Principala suspectă este Magdalena Șerban. Femeia încercase un gest similar în staţia Costin Georgian, cu puţin timp înainte, când a împins o altă tânără, dar aceasta s-a luptat cu agresoarea și a reușit să scape.

Agresoarea este cercetată pentru omor şi tentativă de omor şi a fost arestată preventiv pentru 30 de zile.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
Nouă fază dură a războiului din Ucraina. Rusia atacată cu arme din Vest de soldați antrenați de NATO
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...