Dacia a lansat două modele la Salonul de la Geneva. Prețul de pornire: 8.990 de euro

Data publicării:
05032013 20lansare 20dacia-52969

Dacia a fost una dintre mărcile care a deschis salonul auto, în hala principală.În conferința de presă din această dimineață, de la Salonul Auto de la Geneva,Jérôme Stoll, vicepreședintele Renault,a anunțat că prețul de pornire pentru noile modele va fi de 8.990 de euro.

În privința motorizării, noul MCV a preluat integral gama de motorizări.Noile modele prezentată astăzi la Geneva vor fi prezentate oficial și în România, de regulă, după două-trei luni. Astfel că, pentru comandă, mașinile ar putea fi comandate în luna mai, iar pe șosele ar putea fi văzute începând cu lunile iunie-iulie.

La un preţ comparabil cu cel al predecesorului său, noul Logan MCV are 5 locuri, un portbagaj cu un volum de 573 litri, noi motorizări pe benzină (TCe 90) şi diesel.Seria limitată Duster Aventure, echipată cu o rampă de proiectoare şi un sistem de navigaţie Garmin, va fi comercializată în 16 ţări din luna aprilie.

„Ambiția noastră este de a scrie o nouă istorie de succes în 2013. Noul Logan MCV marchează o etapă a extinderii Dacia.

2012 a fost un an de vânzări record, au fost vândute Dacii în 40 de țări, în Franța a acoperit 6,3 la sută din piață.

2,2 milioane de clienți în întreaga lume au avut încredere în marca noastră.

Dacia este inteligentă în design, producție și vânzări, toate acestea explică de ce Dacia nu are un competitor real.Avem mare încredere în succesul noilor modele”, a spusJérôme Stoll.

Cea de-a 83 ediţie a salonului auto de la Geneva va fi deschisă până la 17 martie. Publicul va putea să viziteze standurile începând cu 7 martie.

Caracteristicile noului MCV

Cu 4,49 metri lungime, cu aproximativ o jumătate de metru mai lung decât Sandero, rabatarea scaunelor permite transportul unor obiecte de până la 2.7 metri. Marea noutate este deschiderea verticală a hayon-ului, MCV scapă astfel de cele două uşi opozabile anterioare. Datorită acestei modificări, modelul primeşte un profil mai dinamic, geamul hayon-ului fiind înclinat şi mai potrivit în contextul estetic general al unui break.

Noul Logan MCV a pregătit spaţii de depozitare de 16 litri pentru cei cinci pasageri. Astfel, obiectele de mici dimensiuni de la bord pot fi aşezate în buzunarele portierelor faţă şi spate, un buzunarele din spatele scaunelor, pe consola centrală, sau în zona superioară a planşei de bord.

La nivel tehnologic, noul Logan MCV primeşte elementele de pe Logan şi Sandero, sistemul Media Nav cu touchscreen de 7 inci, de limitator şi regulator de viteză, de asistenţă cu senzori la parcarea cu spatele şi de direcţia asistată. Siguranţa este satisfăcută prin patru airbag-uri în standard (şofer, pasager şi laterale faţă). Mai există ESP şi asistenţă la frânarea de urgenţă în versiunea de bază.

Unităţile pe benzină se bazează pe clasicul 1.2 16v de 75 CP sau pe recent lansatul 0.9 TCe de 90 de cai putere. Varianta de 1.5 dCi este disponibilă în două versiuni: de 75 sau 90 CP.

În varianta de 75 CP, Dacia promite un consum mediu mixt de 3.8 litri/100 km. În plus, va exista opţiunea benzină-GPL, care va fi disponibil opţional.

Citiți și:

Duster, mașina anului în Marea Britanie

Dacia a produs 307.000 de mașini anul trecut

Cum arătau Daciile produse la Mioveni pe vremea regimului comunist

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, revoltată după ce Selly a ținut un discurs la NATO: „Ce legătură are el, de ce nu...
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
Franța dă Ucrainei rachete Aster de apărare aeriană. România nu dă Patriot, deși „nu e descoperită"
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Când ar fi apărut problemele dintre Jennifer Lopez și Ben Affleck. Un apropiat a rupt tăcerea: „Nu erau pe...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...