Dezbateri cu scandal pe tema gazelor de şist la Constanța

Data publicării:
dezbatere-1

„Am impresia că mai aveţi puţin şi mă bateţi!” „Doamnă, mai jos tonul că vă crapă venele la gât!”. Aşa au decurs dezbaterile pe tema gazelor de şist la Cobadin. Localnicii nu au vrut să asculte argumentele specialiştilor în resurse minerale care încercau să-i convingă că explotarea gazelor de şist nu va fi riscantă.

Dezbaterile s-au încheiat rapid, dar reprezentanţii Agenţiei Naţionale de Resurse Minerale susțin că astfel de discuții sunt necesare.

„Este foarte important ca cetăţeanul să ştie ce înseamnă explorarea, ce înseamnă dezvoltatarea, ce înseamnă exploatarea şi necesitatea de afla în primul rând dacă avem sau nu avem gaze naturale”, spune Claudia Răileanu, reprezentant ANRM.

Fermi pe poziţii, localnicii spun că nu vor să audă de Chevron şi, dacă va fi nevoie, vor urma exemplul celor de la Pungeşti.

Vă mulţumesc! Eu, unul, nu dau voie să intre pe terenurile mele. Aceasta este problema dumneavoastră! Vă mulţumesc!”, a spus un localnic, după care a plecat, în aplauzele celorlalți.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...