Exerciții de evacuare în caz de incendiu la metrou

Data publicării:
Tunel--metrou-4

Pompierii au verificat azi-noapte instalaţiile de stingere existente şi gurile de evacuare din tuneluri. Exerciţiul a vizat Eroilor şi Grozăveşti şi va fi reluat şi în alte staţii.  

La sfârșitul anului 2015, staţiile de metrou Crângaşi, Basarab 1, Universitate sau Piaţa Romană sunt câteva dintre cele 20 de staţii care nu sunt autorizate de pompieri să funcţioneze. Actele necesare avizelor nu au ajuns niciodată la inspectorii ISU. Cu toate acestea, staţiile sunt folosite de mai bine de 20 de ani. În aceeaşi situaţie se află şi cele mai noi dintre ele: Bazilescu şi Jiului.

Legea actuală este clară. Spaţiile publice neautorizate de pompieri pot fi închise. Aşa că Metrorex a fost somat să prezinte ISU planurile de construcţie ale gurilor de metrou.

31 de staţii ale metroului bucureştean au fost autorizate în perioada 1996-2000. Au fost inspectate atunci peroanele, pasajele care leagă staţiile şi gurile de evacuare. De atunci şi până acum însă legea siguranţei împotriva posibilelor dezastre s-a modificat.

Citiți și:
ISU: Stațiile de metrou construite înainte de 1989 nu au aviz și autorizație pentru siguranță la incendiu. Răspunsul Metrorex
20 de stații de metrou nu au autorizații ISU

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ea este Miss în Statele Unite. Ce reacție a avut când a fost criticată că nu duce un stil de viață sănătos
Digi FM
"A avut curaj". Ce spun directorul și părinții șefei de promoție a unui liceu din Arad despre discursul ei...
Pro FM
Nu degeaba se spune că arată perfect. Raluka și-a arătat picioarele impecabile într-o ținută mai scurtă decât...
Film Now
A fost soție de actor și obișnuia să strălucească. Acum trăiește pe străzi, caută prin tomberoane și tot ce...
Adevarul
Principalele motive pentru care oamenii divorțează: „Bărbații vor doar să își facă treaba"
Newsweek
5.000 lei pensie la recalculare, după doar 29 ani lucrați. Câte mii de lei ia în plus pensionarul?
Digi FM
Larisa Iordache și Cristian Chiriță, cu șalupa la petrecerea dată după cununie. Antrenorii Belu și Bitang...
Digi World
Cât detergent se pune în mașina de spălat. Mulți irosesc detergentul lichid
Digi Animal World
Un bărbat refuză să spună în public numele câinelui, după ce iubita sa l-a botezat: „Se simte jenat”
Film Now
Richard Gere, alături de femeia visurilor sale, într-o apariție rară. Actorul nu-și putea lua ochii de la...
UTV
Cum arata acum Oana Vincu, la 23 de ani de la destramarea trupei Genius. Vezi cu ce se ocupa acum membrii...