EXPERIMENT Digi24. Fără pază pe linie. Trenul ajunge la mare cu 33 de minute de întârziere

Data publicării:
trenuri mediafax-7

ACTUALIZARE 13.27. Trenul care a plecat de la Bucureşti la 10.15 a ajuns în gara Constanţa, cu o întârziere de 33 de minute.

ACTUALIZARE 12.55. Trenul are deja o întârziere de 33 de minute. Trenul, care a plecat la 10.15 din Bucureşti Nord  ar fi trebuit să ajungă în gara din Constanţa   la 12.54.

ACTUALIZARE 10.50. „Problema este că nu se poate rezolva totul doar dintr-o parte, ne-am uitat în ultimii ani, nu avem condamnări sau avem 3-4 cu supendare pentru cei care au furat infrastructura feroviară. Sper ca ministrul Justitiei, prin CSM, va solicita o strategie prin care aceste infracţiuni extrem de grave să primească şi pedepse pe măsură, altfel o să continue. Nu poţi să pui şi nu trebuie să pui un jandarm din 100 în 100 de metri, există mijloace moderne de supraveghere şi există posibilitatea de sancţionare mai dură a celor ce sunt prinşi comiţând fapte de acest gen”, a declarat Victor Ponta, în legăură cu situaţia de la calea ferată pe ruta Bucureşti - Constanţa.

ACTUALIZARE 10.16. Trenul spre Constanţa a plecat din Gara de Nord şi ar trebui să ajungă la destinaţie în jurul orei 13.00.

O echipă a Digi24 călătoreşte cu acest tren, pentru a vedea în cât ajunge garnitura la mare.

În 29 aprilie, o echipă a Digi24 a călătorit cu trenul de la Bucureşti la Constanţa pentru a vedea în cât timpul ajunge trenul la destinaţie. Paza liniilor a fost asigurată de 350 de jandarmi în ultimele zile, astfel că garnitura a ajuns în staţia de destinaţie în două ore şi 40 de minute, aşa cum este menţionat şi pe site-ul CFR Călători.

Astăzi expiră această înţelegere, astfel că se pune întrebarea: în cât mai ajunge trenul la mare? În două ore şi 40 de minute sau în cinci ore, aşa cum se întâmplă de ani de zile.

Linia de cale ferată de ruta Bucureşti – Constanţa a fost reabilitată, iar lucrările au costat aproximativ un miliard de euro, dar frecvent, este atacată de hoţii de fier vechi, ceea ce face dificil parcursul trenurilor. În aceste condiţii, înainte de 1 mai, s-a ajuns la înţelegerea dintre Ministerul Transporturilor şi Jandarmeria Română.

Citiţi şi

Cale ferată păzită de jandarmi. Primul tren rapid spre mare a ajuns la destinaţie în mai puțin de trei ore

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ea este Miss în Statele Unite. Ce reacție a avut când a fost criticată că nu duce un stil de viață sănătos
Digi FM
“A ieșit la atac când s-a văzut cu sacii în căruță”. Reacția unor profesori după discursul tranșant al șefei...
Pro FM
Roxana Nemeș, în costum de baie roz, de Barbie, la piscina de acasă. Și-a creat o adevărată oază de relaxare...
Film Now
A fost soție de actor și obișnuia să strălucească. Acum trăiește pe străzi, caută prin tomberoane și tot ce...
Adevarul
Parodii virale ale influencerilor pe tema alegerilor: „Ca primarul - a furat, dar a si făcut"
Newsweek
SUA desfășoară forțele nucleare. Rusia trimite în Cuba fregată cu Zircon. O nouă criză a rechetelor?
Digi FM
Larisa Iordache și Cristian Chiriță, cu șalupa la petrecerea dată după cununie. Antrenorii Belu și Bitang...
Digi World
Cât detergent se pune în mașina de spălat. Mulți irosesc detergentul lichid
Digi Animal World
Un bărbat refuză să spună în public numele câinelui, după ce iubita sa l-a botezat: „Se simte jenat”
Film Now
Reacția lui Brad Pitt când a aflat că Shiloh a renunțat la numele lui de familie: „Este foarte trist. Își...
UTV
Cum arata acum Oana Vincu, la 23 de ani de la destramarea trupei Genius. Vezi cu ce se ocupa acum membrii...