Funcţionari protejaţi prin lege

Data publicării:
taxe impozite ghiseu

Proiectul prevede că posturile funcţionarilor publici care mai au trei ani până la pensie nu pot fi restructurate. Pentru asta, ei trebuie să aibă calificativul profesional „foarte bine” în ultimii cinci ani şi o experienţă minimă de zece ani în instituţiile publice. Iniţiatorii legii spun că vor să îi protejeze pe funcţionari de epurările politice, mai cu seamă că mulţi dintre cei eliberaţi din funcţie nu mai au unde să se angajeze.

Mulţi dintre funcţionarii publici se plâng că în ultima perioadă a activităţii lor profesionale, pe motive politice sunt înlăturaţi din funcţiile pe care le deţin. Nu mă refer, în mod deosebit, la cei care au efectiv o funcţie de conducere ci la cei care efectiv lucrează în instituţiile bugetare”, spune Ioan Munteanu, deputat PSD.

Analiştii însă, sunt uşor sceptici în privinţa argumentelor iniţiatorilor.

„Iniţiativa vine din partea PSD care are, se ştie, o armată întreagă de fincţionari publici implantaţi în sistem şi care are deci un interes politic să îi menţină acolo”, spune analistul politic Bogdan Lefter.

„Oamenii cu o anumită vechime în instituţii cunosc istoricul instituţiei, cunosc foarte multe lucruri pe care mulţi dintre tinerii veniţi de ştiu eu, de un an, jumate de an, nu le ştiu”, vine cu un argument în favoarea proiectului legislativ Dumitru Gherdan, liderul Sindicatului Forum din Primăria Capitalei.

Legea urmează să intre mai întâi în dezbaterea Senatului.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...