Găinile de „aur” | Un exemplar costă 150 de euro, iar un ou - trei euro

Data publicării:
gaini

Iosif Barazsu a început să crească găini Orpington în urmă cu câţiva ani. Primele exemplare le-a cumpărat din întâmplare. „M-am dus în oraș ca să îmi cumpăr porumbei de la un târg și acolo am văzut rasa asta”, povestește el.

Bărbatul a început să se documenteze și să cerceteze piața. Așa a aflat că rasa Orpington este una de colecție, apărută în jurul anului 1850.

Au stat la baza formării raselor sau hibrizilor de carne care se folosesc la ora actuală în exploatare. Este mult căutată de colecționari”, spune Ioan Chereji, inginer zootehnist.

În gospodăria sătmăreanului sunt 75 de exemplare, de şapte culori: galben, porțelan, ciocolatiu, argintiu, auriu, lavandă și negru. De trei ani, de când participă la concursuri, Iosif a câștigat deja 75 de premii. La ultima competiţie, un cocoş de-al său a primit titlul de campion absolut.

„La expoziție se uită la următoarele aspecte: trebuie să aibă culoarea uniformă, trebuie să aibă creasta între patru și cinci zimți, culoarea ciocului, degetele de la picioare, unghii”, explică Iosif Barazsu.

Păsările din rasa Orpington ajung să cântărească şi șase kilograme. Ele, însă, nu au nevoie de hrană specială, ci de un tratament deosebit.

„Se îmbolnăvesc frecvent, așa. În fiecare lună se ivește ceva. Până ajung exemplare de expoziție... Sunt și mortalități multe. Eu tot timpul am în frigider vaccinuri”, mai spune Iosif Barazsu.

Un ou de găină Orpington se vinde cu prețuri cuprinse între doi și trei euro, iar un exemplar ajunge să coste chiar şi 150 de euro.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
Nouă fază dură a războiului din Ucraina. Rusia atacată cu arme din Vest de soldați antrenați de NATO
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...