George Maior: România a fost tranzitată recent de zece adepți ai Statului Islamic

Data publicării:
VIRTUAL ORGANIZATII TERORISTE GETTY

Directorul SRI a spus într-un interviu televizat că fenomenul transferului de luptători este monitorizat cu prioritate de toate instituțiile care au responsabilități în domeniu, atât la nivelul Uniunii Europene, cât și în România.

George Maior a mai spus că este informat personal despre tot ce se întâmplă pe teritoriul României, iar SRI a colaborat cu alte instituții și servicii pentru o bună monitorizare a situației.

El a adăugat că transferul de luptători este o mare problemă de securitate europeană și inclusiv România este supusă unor riscuri de terorism, asta deoarece numărul persoanelor care se alătură grupărilor teroriste din Siria este în continuă creștere.

Potrivit celor mai recente estimări, aproape 4.000 de persoane ar fi mers pe frontul din Siria, unde au participat la lupte, apoi au revenit în spațiul european, inclusiv prin România și Bulgaria.

SRI: România, rută pentru luptătorii Statului Islamic

Există premisele creşterii ameninţării teroriste în România, avertizează Serviciul Român de Informaţii. Principala explicaţie este accelerarea tranzitului cetăţenilor europeni din vestul continetului către Siria sau Irak şi în sens invers. Potrivit SRI, din 2013, peste 4.000 de luptători sunt implicaţi în zona de conflict, din partea diferitelor grupări extremiste.

Aceste informații vin după ce ministrul britanic de Externe, Philip Hammond, a afirmat importanţa eforturilor de oprire a circulaţiei membrilor grupului terorist Statul Islamic prin ţări europene precum România şi Bulgaria.

Philip Hammond a reamintit că a efectuat vizite la Bucureşti şi Sofia, precizând că Marea Britanie colaborează strâns cu serviciile de informaţii din cele două țări și că România a promis că va ajuta la identificarea extremiștilor britanici care trec prin România, în drum spre Siria sau Irak.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Unde a fost văzută Kate Middleton în plin tratament pentru cancer. Prinţesa de Wales a îngrijorat oamenii din...
Digi FM
Un bărbat beat a uitat ușa apartamentului deschisă, iar câinele său doberman a ieșit pe scară. Ce a făcut o...
Pro FM
Fiul lui Ștefan Bănică a răbufnit. Ce spune Radu despre carieră și tatăl său: „Nu m-a băgat Bănică în...
Film Now
Nicole Kidman și Zac Efron, scene fierbinți în cea mai nouă comedie romantică. Îi despart 20 de ani, dar au...
Adevarul
Temuta regină care a stăpânit Castelul Corvinilor. De ce nimeni nu îndrăznea să se apropie de el VIDEO
Newsweek
Putin va lovi 6 țări care oferă arme Ucrainei. Ce riscă România care permite tranzitul armamentului?
Digi FM
Un turist a fost obligat să plătească 2.500 de dolari înainte de a coborî de pe un vas de croazieră: “Suntem...
Digi World
5 semne care arată că mănânci prea multă sare. Organismul te atenționează când ai depășit cantitatea optimă
Digi Animal World
Turiștii din Italia sunt în alertă. Plajele au fost invadate de „viermele de foc”, care poate ajunge până la...
Film Now
Angelina Jolie, prima apariție de când fiicele ei, Shiloh și Vivienne, au renunțat la numele tatălui lor...
UTV
Madalina Ghenea a fost dur criticata dupa ce s-a postat dansand pe masa. “E jenant ce faci!”. Actrita a...