GERMANIA. Ministrul Educaţiei a demisionat, după ce a plagiat în teza de doctorat

Data publicării:
0902doctor-48624

Annette Schavan a demisionat la trei zile de la retragerea titlului de doctor în filosofie. Aceasta după ce o comisie a Universității din Dusseldorf a stabilit că teza sa de doctorat din 1980 conţine paragrafe însuşite din alte surse, fără menţionarea lor în notele de subsol sau în bibliografie.

Annette Schavan mi-a înmânat, noaptea trecută, demisia din funcția de ministru al Educației. Am acceptat-o cu inima grea”, a spus Angela Merkel, cancelarul Germaniei.

Chiar dacă inițial spunea că nu-și va da demisia, Schavan a revenit în cele din urmă asupra deciziei. Este hotărâtă, totuși, să dea în judecată Universitatea din Dusseldorf, cea care a lăsat-o fără titlul de doctor în filosofie.

Annette Schavan este al treilea oficial german găsit vinovat de plagiat. În urmă cu doi ani, o eurodeputată liberală și ministrul Apărării au fost nevoiți să-și dea demisia, în urma unor acuzații asemănătoare. În Germania, titlul de „doctor” este foarte important şi orice utilizare abuzivă a distincţiei poate fi sancţionată cu o amendă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Unde a fost văzută Kate Middleton în plin tratament pentru cancer. Prinţesa de Wales a îngrijorat oamenii din...
Digi FM
Anca Dinicu este însărcinată. Cum a anunțat actrița că ea și iubitul ei vor deveni părinți: „Mai bine să...
Pro FM
Lenny Kravitz, dezvăluiri despre viața sentimentală: „Nu am mai avut o relație serioasă de nouă ani!”
Film Now
Keith Urban a dezamăgit-o profund pe Nicole Kidman cu o postare recentă pe rețelele sociale. Dependența lui...
Adevarul
Presa rusă scrie despre declanșarea celui de-al Treilea Război Mondial după ce Putin a avertizat Occidentul...
Newsweek
Recunoașteți personajul? Marele actor care avea Parkinson de la debut. A călcat „pe bec" în căsnicie
Digi FM
Un turist a fost obligat să plătească 2.500 de dolari înainte de a coborî de pe un vas de croazieră: “Suntem...
Digi World
5 semne care arată că mănânci prea multă sare. Organismul te atenționează când ai depășit cantitatea optimă
Digi Animal World
Turiștii din Italia sunt în alertă. Plajele au fost invadate de „viermele de foc”, care poate ajunge până la...
Film Now
Angelina Jolie, prima apariție de când fiicele ei, Shiloh și Vivienne, au renunțat la numele tatălui lor...
UTV
Madalina Ghenea a fost dur criticata dupa ce s-a postat dansand pe masa. “E jenant ce faci!”. Actrita a...