Greenpeace: România și-ar putea acoperi 84% din necesarul energetic din surse alternative, până în 2050

Data publicării:
pene de curent getty 1

FOTO: Gulliver/Getty Images

„Ne dorim ca investițiile în surse curate de energie și în reducerea consumului să devină un fenomen extins în întreaga țară, la toate nivelurile: de la echiparea gospodăriilor la cea a instituțiilor și companiilor. Cu cât vor fi mai multe astfel de investiții, cu atât ele vor fi mai accesibile și mai ușor de implementat. Este important să arătăm că etapa de pionierat se apropie de final și că terenul pentru investiții la scară largă este deja pregătit”, precizează Ionuț Cepraga, coordonator de campanii Greenpeace România.

În acest context, Greenpeace susține tranziția către un viitor energetic axat în jurul resurselor regenerabile, cu impact negativ redus asupra mediului, sănătății și economiei, și nedăunător pentru mediu. Studiile Greenpeace arată că România are un potențial ridicat pentru generarea energiei din surse regenerabile: până în 2050, România și-ar putea acoperi 84% din necesarul energetic din surse solare, eoliene, termale etc.

„Această tranziție presupune eforturi și angajamente politice la nivel decizional înalt, implementate prin strategii, legislație și finanțări. Totodată, tranziția către energie curată are implicații mari și la nivel local și individual prin implementarea de instalații fotovoltaice sau eoliene pentru consum la nivel de gospodărie, fermă sau comunitate. De altfel, Greenpeace România a echipat în iunie 2015 Școala Gimnazială nr. 1 din Rovinari cu o instalație fotovoltaică de 10 kW. Școala își va reduce astfel atât costurile energetice, cât și impactul asupra mediului, generând practic o parte din energia de care are nevoie pentru a funcționa”, se spune în comunicatul Greenpeace România.

Greenpeace România a lansat, miercuri, un nou studiu care își propune să faciliteze accesul celor interesați de sursele de finanțare disponibile pentru investiții în domeniul energiei regenerabile și al eficienței energetice la informație și resurse în timp util.

Materialul intitulat „Surse de finanțare 2014 — 2020. Domeniu: Energie Regenerabilă, Eficiență Energetică”, se adresează potențialilor inițiatori de proiecte în acest domeniu, din mediul administrativ, dar și din mediul privat. În plus, acesta face o sinteză a surselor de finanțare disponibile în prezent și în viitorul apropiat, atât pentru mediul rural, cât și pentru cel urban.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Primul medicament pentru regenerarea dinților, aprobat pentru teste pe oameni
Digi FM
Dan Negru a dezvăluit pe cine ar vota să conducă Bucureștiul: „Le-a făcut pe toate în doi ani! A scris și...
Pro FM
Fiica Antoniei s-a transformat într-o adolescentă superbă. Seamănă leit cu artista, e pasionată de dans și...
Film Now
Demi Moore nu e impecabilă numai la gale, ci și într-o zi banală. Cei 61 de ani ai săi nu descriu nici cum se...
Adevarul
Românii din Roșia Montană, El Dorado din Ardeal. „Se găsea aur și în noroiul drumurilor" FOTO VIDEO
Newsweek
Cine sunt cei 1.300.000 pensionari ce nu vor avea pensia imărită următorii ani? Vin procese!
Digi FM
Șefa de promoție de la un liceu din Arad, discurs neașteptat: „Școla m-a învățat să mă conformez, să mint...
Digi World
Semnul de pe unghii pe care nu trebuie să-l ignori: "Ar putea fi o formă gravă de cancer de piele"
Digi Animal World
Turiștii din Italia sunt în alertă. Plajele au fost invadate de „viermele de foc”, care poate ajunge până la...
Film Now
"Nici măcar nu ți se spune așa". Nicole Kidman, după ce buna ei prietenă, Reese Witherspoon, i-a reamintit...
UTV
Nicu Covaci a fost internat din nou la ATI la Spitalul Judetean Timisoara. Mesajul transmis de colegii de la...