Guvernul anchetează accidentul aviatic. Radu Stroe și șeful IGSU, chemați pentru a da explicații

Data publicării:
ponta-12

Primele instituţii chemate să dea explicaţii sunt cele din subordinea Ministerului de Interne. Întrebat de ce s-a ajuns atât de târziu la răniţi, ministrul Radu Stroe îşi apără subordonaţii şi indică vinovaţii în alte instituţii.

„Nici poliţia, nici jandarmii nu dispun de tehnica necesară pentru localizarea unei epave. ISU a lucrat direct cu STS Cluj şi îmi închipui că acolo, în celula STS-ului, au existat şi alte organe abilitate să facă acest lucru, SRI-ul şi poate şi alţii”, a precizat Radu Stroe.

Şefii poliţiei au dat şi ei raportul. „Încă din jurul orei 16.00-16.15, când am avut confirmarea petrecerii acestui accident, peste 100 de polițiști au fost alertați și mobilizați din prima fază. Am acordat sprijin colegilor de Inspectoratul Național pentru Situaţii de Urgenţă”, a spus și Petre Tobă, șeful Poliției Române.

Guvernul vrea răspunsuri nu doar în legătură cu viteza de reacţie a celor care au intervenit, ci şi despre starea tehnică a avionului.

„Am înţeles că pilotul Iovan a anunțat în mai multe rânduri că există un risc permanent cu acest avion”, a afirmat vicepremierul Liviu Dragnea.

Ipoteza avansată de vicepremier este contrazisă de colega sa de cabinet, şefa de la Transporturi, Ramona Mănescu: „Din datele pe care le am eu de ieri, aeronava era în stare bună din punct de vedere tehnic și avea toate acreditările, autorizaţiile tehnice valabile”.

Ministerul Transporturilor trebuie să explice şi dacă a fost vorba despre o prăbuşire sau despre o aterizare forţată. Potrivit Guvernului, printre instituţiile chemate să dea explicaţii mai sunt Ministerul Apărării Naţionale, cel al Sănătăţii şi Serviciul de Comunicaţii Speciale.

Raportul cerut de Victor Ponta trebuie prezentat de vicepremierul Gabriel Oprea până la şedinţa de Guvern de miercuri. În urma analizei, premierul a anunţat că va dispune sancţionarea celor vinovaţi.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...