Incendiu la Urgențe, la spitalul Rovinari. 50 de pacienți și medici au fost evacuați de urgență

Data publicării:
pompieri langa masini isu
Pompierii intervin la un incendiu. Foto: Inquam Photos / George Călin

Un incendiu a izbucnit vineri la Spitalul Rovinari, la secția Primiri Urgențe. 50 de persoane - pacienți și angajați - au fost evacuați de urgență. 

Incendiul a fost anunţat vineri, în jurul orei 12:00, după ce un tablou electric a luat foc în Compartimentul de Primiri Urgenţe al Spitalului Orăşenesc Rovinari.

Angajaţi unităţii sanitare au fost primii care au intervenit cu stingătoarele din spital, evitând astfel pericolul ca focul să se extindă. Incendiul a fost lichidat de către pompieri.

Alimentarea cu energie electrică a fost afectată după incendiu, iar momentan se lucrează la remedierea defecţiunilor.

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri