Klaus Iohannis: Notarul public - o garanție pentru legalitatea și siguranța actelor juridice încheiate de cetățeni

Data publicării:
Klaus Iohannis declaratii presidency.ro noiembrie 2015 3

„Îmi face o deosebită plăcere să transmit felicitări notarilor publici din România cu prilejul celui de-al XIII-lea Congres. Acest eveniment este cu atât mai special cu cât anul 2015 este un an aniversar, notariatul român celebrând 20 de ani de la primul congres al profesiei. În decursul celor 20 ani de existență, profesia de notar public a parcurs mai multe etape, atât în ceea ce privește organizarea propriu-zisă, cât și în ceea ce privește percepția celor care apelează la serviciile notariale. Departe de a fi depășit în percepția publică multe dintre prejudecățile legate de profesie, notariatul public a înregistrat în cei 20 de ani de existență progrese incontestabile”, menționează Klaus Iohannis în mesaj, potrivit Agerpres.

Președintele afirmă că activitatea notarului public se desfășoară independent de orice ingerință, prin întocmirea actelor juridice în conformitate cu voința părților și cu respectarea legii și contribuie la degrevarea instanțelor și la diminuarea cheltuielilor cetățenilor.

„Astfel, de la o lege cu câteva principii generale, astăzi profesia de notar public este una dintre cele mai riguros și amplu reglementate. Competențele notarului public au crescut constant, contribuind în acest mod la degrevarea instanțelor judecătorești și diminuarea cheltuielilor pentru cetățeni. De asemenea, dacă la începuturile anilor '90 oamenii apelau cu reticență la notar, în prezent notarul public a devenit o garanție pentru legalitatea și siguranța actelor juridice încheiate de cetățeni. Activitatea notarului public se desfășoară independent de orice ingerință, prin întocmirea actelor juridice în conformitate cu voința părților și cu respectarea legii. Acestea sunt aspecte ce se reflectă în mod direct nu numai asupra relațiilor dintre oameni, ci și asupra stabilității relațiilor juridice. Prin faptul că face parte din viața de zi cu zi a cetățenilor, de la cele mai simple și până cele mai complexe acte juridice, notarul public îndeplinește un important rol social”, subliniază Klaus Iohannis.

Potrivit șefului statului, acest parcurs pozitiv al activității notariale trebuie însă consolidat, astfel încât notarul public să răspundă nevoilor cetățenilor români, indiferent dacă locuiesc în România sau nu.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Primul medicament pentru regenerarea dinților, aprobat pentru teste pe oameni
Digi FM
“A ieșit la atac când s-a văzut cu sacii în căruță”. Reacția unor profesori după discursul tranșant al șefei...
Pro FM
Rochie mulată și decupată pe tot abdomenul, atitudine de milioane. Alexandra Stan e stăpână pe propria...
Film Now
A fost soție de actor și obișnuia să strălucească. Acum trăiește pe străzi, caută prin tomberoane și tot ce...
Adevarul
Parodii virale ale influencerilor pe tema alegerilor: „Ca primarul - a furat, dar a si făcut"
Newsweek
Cine a fost haiducul „Față neagră"? „Zorro al României" era baron și jefuia bogații ARTICOL
Digi FM
Pepe, nuntă pe malul lacului, în ziua în care fiul lui a împlinit 2 ani. Cununie religioasă în aer liber...
Digi World
Cât detergent se pune în mașina de spălat. Mulți irosesc detergentul lichid
Digi Animal World
Un bărbat refuză să spună în public numele câinelui, după ce iubita sa l-a botezat: „Se simte jenat”
Film Now
Câți bani a câștigat Tom Hanks pentru rolul din „Forrest Gump” datorită unei clauze de geniu din contract
UTV
Cum arata acum Oana Vincu, la 23 de ani de la destramarea trupei Genius. Vezi cu ce se ocupa acum membrii...