Video Leo de la Strehaia a fost reținut. Este bănuit de înșelăciune într-o afacere cu aparate de aer condiționat

Data publicării:
leo de la strehaia

Controversatul Leo de la Strehaia a fost reţinut pentru 24 de ore de procurorii din Bucureşti, fiind bănuit, împreună cu fiul lui, de înşelăciune. Anchetatorii cred că cei doi au folosit identităţi false ca să convingă un om de afaceri să le livreze 150 de aparate de aer condiţionat, în valoare de 300 de mii de lei, bani pe care nu i-au mai plătit.

Anul trecut, Leo de la Strehaia a fost reținut şi anchetat pentru că ar fi înşelat cu 7.500 de euro un american căruia i-ar fi vândut o statuetă despre care spunea că este din aur.

Potrivit Mediafax, Leo de la Strehaia a fost reținut după mai bine de trei ore de audieri. El urmează a fi prezentat din nou vineri la audieri în fața polițiștilor și procurorilor, care vor decide dacă vor propune arestarea preventivă.

Avocatul Ioan Andrei Necea a precizat că fiul lui Leo de la Strehaia este vizat în continuare de anchetă, are calitatea de complice, dar este cercetat în stare de libertate. Luni seară, acesta fusese reținut pentru 24 de ore, fiind acuzat de înșelăciune, dar procurorii nu au propus arestarea preventivă.

Tânărul de 25 de ani, împreună cu un alt bărbat, ar fi păcălit un afacerist să le livreze 150 de aparate de aer condiționat după ce s-au prezentat sub identități false, prejudiciul în cauză fiind de 300.000 de lei.

Cercetările sunt continuate de Serviciul de Investigarea Criminalității Economice a Sectorului 1, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
Nouă fază dură a războiului din Ucraina. Rusia atacată cu arme din Vest de soldați antrenați de NATO
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...