M. R. Ungureanu: În momentul în care Rusia atacă Ucraina, situația se complică pentru Republica Moldova

Data publicării:
ungureanu prim plan -Mediafax Foto-Octav Ganea

„Din punctul acesta de vedere, instabilitatea de mută în apropierea imediată a granițelor noastre”, a adăugat fostul șef al diplomației de la București.

Acesta a mai spus și ce pot face miniștrii de Externe din UE, care se vor reuni luni. În opinia sa, ar trebui deschis un dialog rapid cu Moscova, dar și exercitate „presiuni puternice la adresa Rusiei”, pentru a stopa prezența militară în Ucraina.  

Nu putem sta indiferenți la ce se întâmplă într-o țară vecină, care își dorește intrarea în UE. Ceva anume noinu puem face independent, pentru că facem parte și din UE, și din NATO. Și imediat ar trebui ca aceste două organisme puternice să își manifeste o poziție”, a afirmat, la Digi24, Costin Georgescu, fost director al SRI. Acesta a apreciat ca necesară și o reuniune de urgență a Consiliului de Securitate al ONU.

„România consideră că orice prezenţă a trupelor Federaţiei Ruse pe teritoriul Ucrainei, fără acordul acesteia şi în afara acordurilor bilaterale şi a notificărilor ucrainene deja existente, poate fi considerată o agresiune la adresa Ucrainei”, se arată, pe de altă parte, într-un comunicat al Administrației Prezidențiale.

Consiliul Federaţiei, camera superioară a parlamentului rus, a aprobat în unanimitate, sâmbătă, solicitarea preşedintelui Vladimir Putin de a permite folosirea forţei armate în Crimeaa, informează RIA-Novosti. Demersul este motivat prin „normalizarea situației politice din regiunea autonomă ucraineană”.

Vladimir Putin a argumentat că este necesară garantarea securităţii Flotei ruse şi a cetăţenilor ruşi din această zonă prorusă situată în sudul Ucrainei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Vlad Pascu a ajuns de nerecunoscut după aproape un an în spatele gratiilor. Schimbarea e radicală
Digi FM
De ce aparatele drug test dau erori și ce trebuie să faci. Polițistul Valer Kovacs explică
Pro FM
Cum arată Susan Boyle la 63 de ani. Femeia care a impresionat o lume întreagă în 2009 și a devenit un star...
Film Now
Ana de Armas, zâmbet dulce pe plajă. Actrița și-a etalat silueta într-o bustieră și fustă mini, în imagini de...
Adevarul
China trimite Rusiei „ajutor letal" pentru războiul din Ucraina. Ministrul britanic al Apărării: „Avem dovada"
Newsweek
Armata și serviciile secrete ruse, la cuțite. Șoigu nu-și mai poate apăra generalii de FSB
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
Semnul de pe unghii pe care nu trebuie să-l ignori: "Ar putea fi o formă gravă de cancer de piele"
Digi Animal World
Șerpii provoacă panică în mai multe orașe din România. Jandarmii intervin pentru a-i îndepărta din mașini...
Film Now
Cum arată azi, la 74 de ani, Kramer din "Seinfeld". Ce spune despre scandalul care i-a încheiat cariera în...
UTV
Hailie Jade Scott, fiica lui Eminem, s-a casatorit. Vezi primele imagini de la nunta